Încă un stat a decis interzicerea telefoanelor în școli. Unde au fost luate măsuri similare

62570299

Coreea de Sud a adoptat miercuri un proiect de lege care interzice utilizarea telefoanelor mobile în sălile de clasă.  

Proiectul de lege, care va intra în vigoare în martie, interzice utilizarea în sălile de clasă a dispozitivelor conectate, inclusiv a telefoanelor mobile, şi „a fost adoptat miercuri”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Adunării Naţionale sud-coreene.

Într-un comunicat, Ministerul Educaţiei din Coreea de Sud a precizat că vor exista excepţii, în special atunci când telefoanele sunt utilizate ca instrumente de ajutor pentru elevii cu nevoi speciale sau în scopuri educaţionale.

Acesta a subliniat că legea stabileşte o bază juridică pentru „restricţionarea deţinerii şi utilizării acestor dispozitive” în cadrul învăţământului şcolar.

Parlamentarii, printre care şi raportorul propunerii de lege Cho Jung-hun, membru al Partidului Puterea Poporului (dreapta, opoziţie), au reamintit că până în prezent nu exista o astfel de bază.

Comisia Naţională pentru Drepturile Omului a recunoscut recent că restricţiile privind utilizarea telefoanelor în mediul şcolar nu constituie o încălcare a drepturilor omului, având în vedere impactul negativ al reţelelor asupra învăţării şi bunăstării emoţionale a elevilor.

Cu toate acestea, micul partid de opoziţie Jinbo (Partidul Progresist, de stânga) a considerat că noua lege ameninţă „drepturile digitale” ale elevilor şi capacitatea acestora de a „lua decizii responsabile pe cont propriu”.

Și alte state au luat măsuri similare

Această măsură face din Coreea de Sud ultima ţară care restricţionează utilizarea reţelelor sociale în şcoli, după Australia şi Ţările de Jos.

Totodată, și Bulgaria a decis să interzică telefoanele în timpul orelor. Măsura s-ar putea aplica din noiembrie. 

De altfel statul vecin lucrează la o reformă mai amplă în Educație.

Ce se întâmplă în România

În România elevii nu au voie să folosească telefoanele în timpul orelor cu excepția situațiilor în care sunt folosite cu acordul cadrului didactic în scop educațional.

Pe de altă parte, în România, Ministrul Educației Daniel David a declarat în prima parte a anului că nu susţine ideea interzicerii complete a utilizării telefoanelor mobile în școli, el explicând că regulile care implică interdicţii de obicei generează reapariţia lucrurilor interzise, dar la o intensitate şi mai mare.

 „Eu întotdeauna am avut o problemă, exceptând chestiile antisociale evidente, eu sunt împotriva interzicerii diverselor lucruri, pentru că eu, ca psiholog, ştiu că dacă le interzici, reapar, de multe ori cu intensitate mai mare, în zone gri pe care nu le controlezi. Sunt pentru a controla educaţional telefoanele în şcoală. Adică de ce să le interzic?”, a argumentat Daniel David.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62570324
Atac „masiv” al Rusiei asupra Kievului. Un bloc s-a prăbușit, printre morţi se află şi copii. Bilanțul victimelor | VIDEO

Un atac rusesc "masiv" a vizat Kievul în noaptea de miercuri spre joi şi a provocat cel puțin 18 morţi, dintre care patru copii, în momentul în care eforturile diplomatice ale lui Donald Trump de a pune capăt războiului se împotmolesc.

62557554
Pericolul care pândește Rusia din cauza indiferenței lui Putin de a pune capăt războiului din Ucraina. Tensiuni la Moscova

Economia fragilizată a Rusiei, marcată de încetinirea creşterii şi de un deficit bugetar în expansiune, ar putea deveni un factor decisiv în calculele preşedintelui Vladimir Putin privind eventuale negocieri cu Ucraina, relatează CNBC.

62438552
Google avertizează utilizatorii Gmail să-și schimbe parolele. Numeroase conturi au fost ținta unor atacuri cibernetice

Google a avertizat aproape 2,5 miliarde de utilizatori Gmail să își schimbe parolele și să își întărească securitatea conturilor, după ce hackerii au reușit un număr semnificativ de accesări neautorizate, potrivit New York Post.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.