După 53 de ani în închisoare, asasinul lui Robert F. Kennedy ar putea fi eliberat

×
Publicitate

Comisia de eliberare condiţionată din statul California a aprobat, vineri, eliberarea din închisoare a lui Sirhan Sirhan, condamnat pentru asasinarea lui Robert F Kennedy, informează BBC.

Sirhan Sirhan a petrecut 53 de ani în închisoare, iar în prezent are 77 de ani. El a fosdt condamnat la 17 aprilie 1969. Votul Comisiei nu îi asigură eliberarea clară, aceasta depinzând de guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Comisia consideră că Sirhan nu mai este un pericol public, iar procurorul local nu s-a opus, după ce condamnatul a cerut eliberarea pentru a 16-a oară, informează News.ro.

"A trecut mai mult de jumătate de secol. Tânărul acela impulsiv nu mai există. Senatorul Kennedy a fost speranţa lumii şi l-am ucis şi am făcut rău şi mă doare când realizez că am făcut aşa ceva", a afrmat Sirhan la audiere, conform AP.

Sirhan, de origine palestinian, a declarat, la momentul asasinatului, că l-a atacat pe Kennedy din cauza spriinului SUA pentru Israel.

Decizia Comisiei a venit după ce doi dintre copiii lui Kennedy nu s-au opus eliberării condiţionate.

"Cred că orice prizoner despre care se consideră că nu este un pericol pentru el sau pentru alţii ar trebui eliberat", a declarat Douglas Kennedy, conform Associated Press.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62207310
Peste 60% din populaţia Germaniei este pe deplin vaccinată anti-Covid
Peste 60% din populaţiei Germaniei a primit schema completă de vaccinare împotriva COVID-19, relatează DPA.
62205149
Loturi de vaccinuri contaminate de la Moderna: Japonia investighează două decese
Japonia investighează decesele a doi bărbaţi care au primit vaccinuri anti-COVID-19 de la Moderna, provenite din loturile a căror utilizare a fost suspendată în urma semnalării unei contaminări, a anunţat sâmbătă Ministerul nipon al Sănătăţii, citează AFP
62209979
Accident grav în Peru. 16 persoane au murit după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie de 200 de metri
Cel puţin 16 persoane au murit în Peru după autobuzul în care se aflau a ieşit de pe şosea şi a căzut într-o prăpastie de 200 de metri, a anunţat poliţia, citată de media locale, potrivit DPA.