Donald Trump îl atacă pe Obama: „A folosit un informator ca să îmi spioneze campania prezidențială”

61958398
Getty

Președintele american Donald Trump l-a acuzat pe fostul lider de la Casa Albă, Barack Obama, că ar fi folosit un „informator” ca să spioneze campania sa prezidențială din 2016.

Într-un mesaj postat pe Twitter, actualul președinte american l-a acuzat pe predecesorul său că, împreună cu Biroul Federal de Informații (FBI), ar fi spionat campania prezidențială.

„Wow, apar informații că FBI-ul lui Obama a spionat campania lui Trump cu un informator încorporat”, a scris Donald Trump pe Twitter, conform The Independent.

El a citat un fost procuror federal care joi dimineața a declarat, la Fox News: „Andrew McCarthy a spus că nu este, probabil, niciun dubiu că au avut cel puțin un informator care să le dea informații despre campanie. Dacă este așa, asta e mai grav decât Watergate.”

Totodată, Trump l-a criticat pe procurorul special Robert Mueller, care în urmă cu un an a fost numit să preia ancheta începută de Departamentul de Justiție privind implucarea Rusiei în alegerile prezidențiale, cât și legătura apropiaților lui Trump cu Moscova.

„Felicitări, America. Am intrat în al doilea a al celei mai mari vânători de vrăjitoare din istoria americană. Cu toate acestea, nu avem nicio concluzie primind implicarea sau obstrucționarea justței. Singura implicare a fost a democraților, care n-au fost în stare să câștigă alegerile deși a cheltuit foarte mulți bani”, a mai scris Trump.

Totodată, el a calificat ancheta drept „o vânătoare de vrăjitoare dezgustătoare, ilegală”.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61951742
Trump critică dur imigranții ilegali: „Nu sunt oameni, sunt animale”
Președintele american Donald Trump i-a calificat drept „animale” pe migranții care pătrund ilegal pe teritoriul Statelor Unite.
61960114
Meghan Markle a confirmat că tatăl ei nu va veni la nuntă
Meghan Markle, care se va mărita cu prinţul Harry sâmbătă, confirmă că tatăl ei, Thomas Markle, nu va fi prezent la nuntă.
61926026
Guvernul britanic ia în considerare prelungirea rămânerii în uniunea vamală europeană după Brexit
Guvernul de la Londra ia în considerare prelungirea pentru încă o scurtă perioadă a menţinerii Marii Britanii în uniunea vamală europeană după perioada de tranziţie post-Brexit, temându-se că noile acorduri comerciale discutate nu vor fi gata la timp.