Donald Trump vrea să se întâlnească cu informatorul din scandalul ucrainean

62079778
Getty

Președintele american Donald Trump a declarat că dorește să se întâlnească cu informatorul anonim aflat în centrul controversei generate de convorbirea telefonică cu omologul său ucrainean.

„Ca orice alt american, merit să îmi cunosc acuzatorul, în special pentru că acest acuzator, așa-numitul informator, a prezentat o conversație cu un lider strain într-un mod fraudulos și incorect”, a transmis Donald Trump printr-un mesaj pe Twitter, conform CNN.

„Minciunile lui au fost spuse în cea mai absurd și sinistru mod văzut. A scris și a citit lucruri teribile, apoi a spus că vin din gura președintelui Statelor Unite”, a adăugat Trump.

Avocații informatorului i-au trimis o scrisoare lui Joseph Maguire, directorul serviciului national de Informații, prin care își transmit îngrijorarea despre siguranța clientului lor, în contextul în care Donald Trump continuă să îl vizeze.

„Scopul acestei scrisori este să notificăm în mod formal îngrijorările pe care le avem pentru siguranța personală a clientului nostru”, au scris avocații, menționând că declarațiile lui Trump sunt un motiv de îngrijorare „crescută”.

Avocații sunt îngrijorați că identitatea informatorilor va fi dezvăluită public, ceea ce va pune în pericol siguranța acestuia.

Preşedintele Donald Trump a calificat scandalul ucrainean drept cea mai mare înşelătorie din istorie.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor au lansat marţi o anchetă ce urmăreşte declanşarea unei proceduri de destituire a preşedintelui american.

Congresmenii americani investighează presupusele încercări ale preşedintelui Donald Trump de a face presiuni asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski în scopul obţinerii de beneficii politice în cursa electorală pentru un nou mandat de preşedinte la alegerile de anul viitor.

Liderul american i-ar fi cerut insistent şefului statului ucrainean, într-o convorbire telefonică, să ancheteze activitatea fiului rivalului său democrat Joe Biden, Hunter Biden, angajat în 2014 în consiliul de administraţie al companiei ucrainene Burisma, producătoare de gaze naturale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Citește și...
Reacția NATO după ce o rachetă rusească a încălcat spațiul aerian al Poloniei. Ce spune Donald Tusk

NATO a anunțat că este în contact permanent cu autoritățile poloneze după ce o rachetă rusă de tip Kh-101 ar fi încălcat spațiul aerian al Poloniei. Premierul Donald Tusk susține că nu există indicii că țara sa a fost ținta atacului.

O rachetă rusească ar fi căzut în Polonia. Un crater cu diametru de 10 metri, descoperit de polițiști | FOTO

Obiectul care a căzut pe un câmp în estul Poloniei în cursul nopţii pare să fie o rachetă rusească, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, citat de Reuters.

Mașina cu care Renault a dat lovitura. Succesul modelului a readus gigantul auto pe profit

Producătorul auto francez Renault a raportat o creştere a veniturilor de 9,4% în primul semestru din 2026, şi a revenit pe profit datorită vânzărilor solide de vehicule electrice (EV), în pofida sporirii presiunilor din partea rivalilor din China.

Recomandări
Îmbrânceli și gaze lacrimogene la protestul oierilor din București. Manifestanții au blocat circulația în centrul Capitalei

Protestul oierilor din Piața Presei Libere a escaladat joi, după ce manifestanții s-au îmbrâncit cu jandarmii, care au folosit gaze lacrimogene pentru a-i împiedica să înlăture gardurile de protecție.

O rachetă rusească ar fi căzut în Polonia. Un crater cu diametru de 10 metri, descoperit de polițiști | FOTO

Obiectul care a căzut pe un câmp în estul Poloniei în cursul nopţii pare să fie o rachetă rusească, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, citat de Reuters.

Dominic Fritz și-ar putea pierde mandatul de primar. Reacția liderului USR: „Este un abuz al majorității PSD-AUR”

Preşedintele USR Dominic Fritz a anunţat joi că în comisia juridică din Senat a trecut un amendament la legea ANI ”extrem de grav şi neconstituţional”.