Doi ciclişti europeni găsiţi morţi în Mexic au fost victimele unui omor

61934276
iStock

Cei doi ciclişti - un german şi un polonez - ale căror trupuri neînsufleţite au fost găsite într-o prăpastie în statul mexican Chiapas au fost victimele unui omor, nu ale unui accident, a indicat vineri procurorul de caz, relatează AFP.

 

''Ancheta ne permite să afirmăm că este vorba de omucidere voluntară'', a declarat Luis Alberto Sanchez, din cadrul Biroului procurorului din Chiapas.

Într-o primă etapă, autorităţile au avansat ipoteza accidentului, estimând că cei doi bărbaţi, care circulau împreună, ar fi pierdut controlul bicicletelor lor şi ar fi căzut într-o prăpastie în timp ce se aflau pe o şosea care face legătura între San Cristobal şi Ocosingo.

Primul corp neînsufleţit, cel al polonezului Krzysztof Chmielewski, care avea între 40 şi 42 de ani, a fost găsit pe 26 aprilie. Cel al germanului Holger Hagenbusch, de 43 de ani, a fost descoperit pe 4 mai, nu departe de locul în care a fost găsit polonezul.

Craniul polonezului prezenta un orificiu ''ce ar putea fi cauzat de o armă de foc'', potrivit procurorului, care aşteaptă rezultatele de la institutul medico-legal pentru a confirma această ipoteză. Ciclistul polonez nu mai avea piciorul drept şi corpul ciclistului german a fost atacat de animale, potrivit procurorului.

Sanchez se ocupă de cazul respectiv de câteva zile. El îl înlocuieşte pe procurorul districtului Selva din Chiapas, Arturo Lievano Flores, care a avansat teza accidentului. ''Să mergi cu bicicleta în acest loc este foarte riscant'', afirma el.

Aproximativ o sută de persoane, care nu au crezut această ipoteză, au manifestat la San Cristobal pentru a cere adevărul în acest caz, despre care ei consideră că este un omor.

Într-o declaraţie, guvernul din Chiapas s-a angajat să efectueze ancheta pentru a clarifica faptele şi Sanchez a dat asigurări că poliţia germană ar putea colabora în acest caz.

Anunţul privind dispariţia ciclistului german s-a propagat pe Facebook pe 29 aprilie, după ce fratele său a trimis un apel la ajutor în care figura ultima fotografie a ciclistului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61959402
Român arestat în Italia pentru trafic de droguri. A fost găsit într-un hotel cu 42 kg de heroină
Un român a fost arestat în Italia, la Veneția, după ce polițiștii i-au găsit în camera de hotel 42 de kilograme de heroină.
61959391
Reacția Autorității Palestiniene, după ce România și alte 2 state au blocat declarația privind mutarea ambasadei SUA
Ministerul Afacerilor Externe al Autorității Palestiniene a condamnat cu fermitate pozițiile României, Ungariei și Cehiei care au blocat declarația UE prin care se condamnă mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
61959392
Președintele SUA a declarat stare majoră de dezastru în Hawaii
Președintele Donald Trump a declarat stare majoră de dezastru în Hawaii, la câteva zile după ce regiunea locuită de oameni a fost invadată de lavă vulcanică și fum toxic.