Discursul puternic, în lacrimi, al unei eleve care a supraviețuit atacului din Florida

×
Publicitate

După masacrul care a făcut 17 morţi la un liceu din Florida, s-au înteţit criticile la adresa preşedintelui Donald Trump, pentru că nu modifică legislaţia privind armele de foc.

Una dintre cele mai virulente voci îi aparţine unei eleve care a supravieţuit tragediei şi care l-a criticat fără teamă pe Trump pentru legăturile sale cu puternica Asociaţie a Posesorilor de Arme.

Adolescenta Emma Gonzalez a vorbit în faţa a mii de demonstranţi adunaţi în Fort Lauderdale, Florida. Curajoasa elevă i-a inspirat pe protestatari cu discursul ei, deopotrivă emoţionant şi hotărât.

Emma: "Dacă preşedintele vine şi-mi spune că este o tragedie cumplită, care nu ar fi trebut să se întâmple, şi să continue să spună că nimic nu se poate schimba în legătură cu asta, o să îl întreb câţi bani a primit de la Asociaţia Naţională a Armelor de Foc. Către fiecare politician care primeşte donaţii de la NRA: "Să vă fie ruşine!"

Printre lacrimi, adolescenta a vorbit şi despre colegul care a provocat tragedia, Nikolas Cruz, un băiat de 19 ani care se afla sub tratament pentru depresie şi care ameninţase, printr-un mesaj pe YouTube, că intenţiona să devină un atacator profesionist în școli".

Emma: ”Ştiu că oamenii spun că avea probleme mentale. Eu nu sunt psiholog, dar trebuie să fim atenţi cu faptul că nu este vorba doar despre probleme mentale. Nu ar fi făcut atâtea victime, dacă era înarmat doar cu un cuţit! Este vina celor care l-au lăsat să-şi cumpere armele, a celor de la magazinul de arme, a celor care l-au încurajat să cumpere accesorii pentru a le face complet automate, a celor care nu i-au luat armele atunci când şi-a făcut cunoscute intenţiile ucigaşe.”

Mesajul ei, care între timp a devenit viral pe internet, a rezonat cu gândurile elevilor şi părinţilor veniţi la protest.

Tată: ”Nu vreau să îmi las copiii în fiecare zi la şcoală şi să îi sărut şi să îi îmbrăţişez cu teamă că nu îi voi mai lua în viaţa de acolo. Nu este drept.”

Nikolas Cruz va fi dus luni în faţa instanţei şi se pare că va pleda vinovat, ca să evite pedeapsa cu moartea.

În timp ce în Parkland sunt înmormântate victimele, la mică distanţă, în Miami, are loc un târg de arme. Directorul a explicat că ar fi costat prea mult să fie anulat.

Jorge Fernandez, directorul târgului: ”Aceasta n-a fost, după părerea mea, o problemă de armă, ci mai degrabă o problemă de sănătate mentală.”

De altfel, Nikolas Cruz făcuse parte dintr-un program de antrenament finanţat chiar de Naţional Rifle Association, o puternică asociaţie de lobby care se opune înăspririi regimului armelor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61941481
Rapperul Drake a donat 1 milion de dolari și a filmat reacțiile oamenilor. VIDEO
Rapperul Drake a donat bugetul pentru noul său videoclip, un milion de dolari, și a filmat reacțiile oamenilor care au primit banii.
61941476
Premiile Bafta. Actrițele poartă ținute negre pentru susținerea mișcării "Time's Up"
Premiile Bafta, cele mai importante trofee ale cinematografiei britanice, se decernează duminică seară, la Londra.
61941465
Guvernul Malaysiei, ironizat după ce a folosit un cocoș care ”latră” pentru a onora Anul Câinelui
Guvernul Malaysiei a devenit ținta unor ironii după ce a rezervat o pagină întreagă într-un ziar pentru a onora Noul An Chinezesc, al Câinelui.