Dezastru in Haiti dupa trecerea Uraganului Matthew. 1.4 milioane de persoane au nevoie de asistenta de urgenta

61838904

 O importanta mobilizare a comunitatii internationale este necesara in Haiti pentru a face fata amplorii distrugerilor cauzate de uraganul Matthew, a atras atentia, luni, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, informeaza AFP.

 Cel putin 1,4 milioane de persoane au nevoie de asistenta de urgenta, peste 300 de scoli au fost avariate, iar culturile si rezervele de alimente au fost distruse, a mai spus oficialul.

Organizatia Natiunilor Unite a lansat, luni, un apel de urgenta in scopul strangerii a 120 de milioane de dolari pentru a acoperi nevoile din urmatoarele luni ale populatiei din Haiti, cea mai saraca tara din Caraibe. ''Unele orase au fost sterse aproape in intregime de pe harta'', a subliniat Ban Ki-moon. ''Aceste cifre si necesitatile sunt in crestere pe masura ce regiunile afectate devin inaccesibile'', a mai spus oficialul facand referire la faptul ca inca exista localitati rurale afectate de uragan care sunt izolate.

Potrivit ultimului bilant al serviciului de protectie civila haitian, facut public luni dimineata, au fost inregistrati oficial cel putin 372 de morti in aceasta tara, patru persoane disparute si alte 246 ranite. Informatiile neoficiale au indicat cifre mai mari, chiar de 1.000 de morti. Zona Grande Anse (sud-vest) a fost cea mai afectata de uragan, inregistrandu-se oficial 198 de morti, 97 de raniti si 99.400 de persoane ramase fara locuinte, cazate in adaposturi temporare. in prezent, peste 175.500 de persoane locuiesc in astfel de locuinte improvizate.

''Fac apel la comunitatea internationala sa dea dovada de solidaritate si generozitate - si la conlucrarea intr-o maniera eficace pentru a face fata acestei urgente'', a mai spus Ban Ki-moon.

Autoritatile din Haiti au instituit doliu national de trei zile, incepand de duminica si au luat masuri pentru a stopa epidemia de holera.

Primele materiale medicale de urgenta au fost trimise in localitatea les Cayes insa distributia catre spitale si centre medicale din zonele afectate nu este inca asigurata, mai arata sursa citata.

Seful operatiunilor umanitare a ONU, Stephen O'Brien, a aratat ca uraganul a declansat cea mai grava criza umanitara din Haiti de dupa cutremurul din ianuarie 2010 care a provocat moartea a peste 200.000 de persoane.

Dupa octombrie 2010, tara se confrunta cu o epidemie de holera - maladie introdusa de Castile albastre ajunse in Haiti dupa seism - ce a facut pana in prezent peste 10.000 de victime. La mijlocul lunii august, ONU a admis pentru prima data o ''responsabilitate morala'' fata de victimele holerei si familiile acestora, anuntand ca va acorda un ajutor material direct.

Uraganul Matthew a lovit sudul Haiti la 4 octombrie, furtuna de categoria 4 pe scara Saffir-Simpson aducand rafale de vant de 230 km/h.

Format in apele din preajma statului Venezuela, uraganul Matthew a strabatut Marea Caraibelor si a afectat Columbia, Jamaica, Cuba, Republica Dominicana (cel putin patru morti), Bahamas si in final Statele Unite (cel putin 20 de morti). Duminica, a fost retrogradat la gradul de furtuna post-ciclonica, mai arata AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61742039
Gara Rastatt, din Germania, a fost redeschisa dupa alerta cu bomba. Politistii nu au gasit nimic suspect

Politia federala a redeschis marti gara din Rastatt, oras in sud-vestul Germaniei, in landul Baden-Wuerttemberg, in conditiile in care nu a fost descoperit nimic suspect dupa o amenintare cu bomba primita in cursul diminetii, transmite Reuters.

61839367
Kate, William si fratele sau, alaturi de tinerii cu probleme psihologice. Printul Harry, responsabil cu buna dispozitie

Kate, William si Harry, "aripa tanara" a familiei regale britanice, s-au urcat in London Eye alaturi de cativa tineri care se lupta cu probleme psihologice.

61839355
La mai putin de un an dupa ce i-a doborat avionul, Erdogan e din nou prieten cu Putin. Acordul semnat de cei doi lideri

Din nou prieteni. Dupa ce s-au intalnit la Istanbul, presedintele rus Vladimir Putin si cel turc, Recep Erdogan, s-au angajat ca tarile lor sa-si intensifice contactele in domeniul militar si al schimbului de informatii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.