Cum arată capela unde se vor căsători Prințul Harry și Meghan Markle

×
Publicitate

Au mai rămas mai puţin de trei săptămâni până la nunta anului. Prinţul Harry şi fosta actriţă Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai la castelul Windsor.

O echipă CNN a primit acces în Capela St. George, unde cei doi îşi vor jura credinţă veşnică.

Aflat la vest de Londra, castelul Windsor a fost construit în secolul al 11-lea, fiind reşedinţă regală de aproape 1.000 de ani. Iar între zidurile sale se află Capela St. George, unde mulţi membri ai familiei regale au fost botezaţi, s-au căsătorit şi au fost îngropaţi. Mireasa va sosi cu maşina până în faţa capelei, unde o vor aştepta mii de oameni. La coborâre îi vom putea vedea pentru prima oară rochia. Apoi Meghan va trebui să urce 20 de trepte pentru a intra în capelă.

Max Foster, corespondent CNN: "Când Meghan Markle va intra în biserică, invitaţii se vor întoarce şi o vor vedea la intrarea vestică, sub acele vitralii spectaculoase. Toată această zonă va fi plină cu scaune, vor fi 600 de oameni în total."

capela harry si meghan

Meghan va parcurge culoarul îngust spre altar, iar când va păşi în strană, va avea deasupra capului steagurile actualilor Cavaleri ai Ordinului Jartierei, inclusiv al prinţului William. Ea va păşi peste cripta lui Henric al VIII-lea, regele care a finalizat construcţia capelei, acum 500 de ani.

Max Foster, corespondent CNN: "Va trece pe lângă familia regală, aşezată în partea aceasta, şi pe lângă propria familie, aşezată de partea cealaltă. În cele din urmă se va opri acolo, lângă treaptă, unde o va aştepta Harry."

Slujba, oficiată de arhiepiscopul de Canterbury şi preotul paroh din Windsor, va începe la prânz, ora locală, şi va dura o oră, iar BBC o va transmite în direct.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61957044
SUA au desfăşurat avioane de vânătoare invizibile F-22 în Coreea de Sud

Coreea de Sud a confirmat miercuri că mai multe avioane de vânătoare invizibile americane F-22 "Raptor" au fost desfăşurate în Coreea de Sud, pentru manevre aeriene comune, în pofida detensionării din relaţia cu Phenianul, informează AFP.

61957038
Zeci de oameni au rămas blocați la înălțime, într-un montagne russe din Japonia

Peste 60 de vizitatori ai unui parc de distracţii din Japonia au admirat priveliştea de sus, mai mult decât şi-ar fi dorit. Şi asta după ce au rămas blocaţi la o înalţime de 20-30 de metri într-un montagne russe.

61956979
În România, 1 Mai e zi de distracție. În lume, milioane de oameni au ieșit la proteste

Dacă, la noi, 1 mai este prilej de odihnă sau distracție, în lume, milioane de oameni au sărbătorit Ziua Internațională a Muncii protestând pe străzile marilor orașe. Au cerut condiții mai bune de muncă și salarii mai mari.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.