Cum ar putea pandemia de COVID-19 să ducă la o creştere cu peste 50% a deceselor de cancer

62122617

Restricţiile impuse în Marea Britanie din cauza pandemiei de COVID-19 ar putea duce la 18.000 de decese suplimentare de cancer anul următor, din cauza lipsei diagnosticării şi amânării tratamentelor.

Răspunsul la pandemie, care a cuprins suspendarea sau limitarea a diferite servicii spitaliceşti, inclusiv în domeniul oncologiei, ar putea duce la o creştere cu peste 50% a deceselor de cancer în următoarele 12 luni, conform unui studiu realizat de centrul de cercetări pentru sănătate DATA-CAN şi University College London (UCL), potrivit Agerpres.

Date colectate de la principalele centre oncologice indică o scădere de 76% a trimiterilor la spitale de specialitate şi de 60% a programărilor pentru chimioterapie, de la introducerea măsurilor de distanţare socială în Marea Britanie, la finele lui martie.

"Impactul ar putea fi substanțial"

 

"Constatările noastre demonstrează un mare potenţial de consecinţe neintenţionate ale răspunsului la pandemia de COVID-19 şi care i-ar putea afecta negativ pe pacienţii cu cancer şi alte probleme medicale", a subliniat autorul principal al studiului, Alvina Lai, de la Institutul de informatică medicală al UCL, insistând că este "vital ca aceşti pacienţi să fie recunoscuţi ca fiind vulnerabili şi să beneficieze de o îngrijire adecvată".

"Impactul general al situaţiei de urgenţă cu COVID-19 asupra deceselor în rândul pacienţilor cu cancer ar putea fi substanţial", a spus Harry Hemingway, profesor de epidemiologie clinică şi directorul Institutului de informatică medicală al UCL.

Avertisment privind relaxarea restricțiilor

 

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus ar putea ajunge la 100.000 în Marea Britanie până la sfârșitul acestui an, dacă restricțiile vor fi implementate doar pentru a proteja persoanele în vârstă, a avertizat profesorul Neil Ferguson.

Epidemiologul a spus că este imposibil să-i trimitem pe cei tineri și sănătoși înapoi în muncă, ținând în frâu persoanele vulnerabile, fără a vedea o creștere uriașă a deceselor.

Până în prezent, Marea Britanie a confirmat 161.145 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 21.678 au decedat, potrivit datelor actualizate în timp real de Worldometers.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62122401
Imagini din satelit cu locul unde s-ar afla de fapt liderul nord-coreean Kim Jong-un

Noi imagini din satelit surprind mişcări recente ale unor ambarcaţiuni de lux - folosite adesea de Kim Jong Un şi anturajul său - în apropiere de Wonsan.

62122611
Trei hoți au fost arestaţi după ce au pierdut declarația pe proprie răspundere la locul faptei

Trei bărbați cu vârste între 36 și 45 de ani, care au jefuit o cramă din Franța au fost prinși de jandarmi după ce unul dintre aceștia a scăpat declarația pe propria răspundere în timp ce încerca să fugă, relatează Sud Ouest.

62122609
VIDEO Atac sinucigaș în capitala Afganistanului. Cel puţin trei morţi şi peste 15 răniți

Un atac sinucigaş cu explozivi care a avut loc miercuri în provincia Kabul nu departe de capitala Afganistanului a ucis 3 oameni şi a rănit alţi 15, a anunţat Ministerul de Interne afgan, conform Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.