Croații, chemați să-și aleagă președintele în cel de-al doilea tur. Actualul șef al statului, principalul favorit

62511512
Getty

Croaţii votează duminică pentru a-şi alege preşedintele, într-un al doilea tur de scrutin care se anticipează că va fi câştigat de Zoran Milanovic, a cărui retorică populistă a avut câştigat mare parte din public în timpul primului mandat, relatează dpa.

Creditat cu peste 60% din voturi în cele mai recente sondaje, Milanovic, în vârstă de 58 de ani, aproape a câştigat din primul tur de scrutin, cu peste 49% din voturi. Rivalul său, conservatorul Dragan Primorac, este creditat cu mai puţin de 30% din voturi, notează Danas.

Deşi are puţine puteri, preşedintele este văzut de croaţi ca o piesă importantă a angrenajului ţării, garantul bunei funcţionări a instituţiilor. El este, de asemenea, şeful Armatei şi reprezentantul Croaţiei şi al celor 3,8 milioane de locuitori ai săi pe scena internaţională.

În acest an, alegerile au loc pe fondul unei inflaţii record – cea mai mare din zona euro, al unor scandaluri de corupţie şi al lipsei forţei de muncă afectând turismul, un sector vital pentru această ţară, construcţiile şi comerţul.

Aceste chestiuni nu au fost totuşi abordate în dezbateri de candidaţi, care au schimbat mai ales insulte şi invective.

Milanovic, o figură a vieţii politice croate din anii când era prim-ministru, între 2011 şi ianuarie 2016, a atacat HDZ, amintind scandalurile de corupţie care au pătat partidul. El a jucat şi cartea populistă, atacând în special Uniunea Europeană, din care Croaţia face parte din 2013.

Preşedintele în funcţie critică adesea şi ajutorul militar pentru Kiev, condamnând în acelaşi timp invazia rusă în Ucraina. El îl numeşte deseori pe premier – inamicul său politic dintotdeauna – un ”funcţionar al Bruxelles-ului”.

Favoritul alegerilor prezidențiale

Acestea îi permit să îi seducă pe socialişti, dar şi o parte a electoratului tradiţional de dreapta, potrivit analiştilor politic croaţi.

”Milanovic este un fel de omnivor politic”, rezumă pentru AFP politologul Zarko Puhovski. În câţiva ani, el şi-a creat imaginea celui ”care spune tare ceea ce toată lumea gândeşte”.

Pe de altă parte, Primorac, pediatru, medic legist, fan taekwondo şi specialist în genetică medicală, şi-a construit campania pe valorile conservatoare ale HZD – patriotism şi familie, şi pe o ”Croaţie unită”.

Dar până şi susţinătorii HDZ critică lipsa de carismă a acestui om de ştiinţă în vârstă de 59 de ani, chiar dacă el nu a ezitat să îl atace vehement pe Milanovic, o ”marionetă pro-Kremlin” care ”distruge” credibilitatea Croaţiei în sânul NATO şi al UE.

El este ”un laş”, ”o ruşine”, a afirmat Primorac despre Milanovic, care în schimb a vorbit despre ”creierul de porumbel” al conservatorului.

Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 7.00, iar rezultatele sunt aşteptate în cursul serii.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Mister total în jurul infernului din LA: polițe pentru incendii tăiate brusc, rezervoare cu apă golite înaintea dezastrului

În Statele Unite, cartierele de lux din nordul metropolei Los Angeles continuă să ardă, iar focarele se extind, din cauza vântului puternic.

TikTok avertizează cu consecințe ample dacă Curtea Supremă a SUA permite interzicerea aplicaţiei în SUA

TikTok a avertizat în timpul unei audieri la Curtea Supremă a SUA privind o lege care ar obliga vânzarea aplicaţiei de socializare video sau interzicerea acesteia în SUA că dacă se poate face acest lucru cu TikTok, ar putea viza şi alte companii.

Armata Ucrainei a reușit să captureze primii soldați nord-coreeni. Zelenski anunță că „nu a fost ușor”, dar sunt comunicativi

Armata ucraineană a reușit să captureze militari nord-coreeni, în regiunea rusă Kursk, a anunțat președintele Volodimir Zelenski.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.