Critici dure după ce SUA au blocat rezoluția ONU pentru pace în Gaza: O "pată morală pe conștiința" Consiliului

62549303
Getty

SUA au stârnit miercuri mânia celorlalţi membri ai Consiliului de Securitate după ce noul lor veto a blocat un apel la încetarea imediată a focului între Israel și Hamas şi accesul umanitar în Gaza, informează AFP.

Acest veto "transmite mesajul extrem de periculos că vieţile a două milioane de palestinieni (...) nu contează", a criticat ambasadorul pakistanez Asim Iftikhar Ahmad, considerându-l o "undă verde pentru anihilarea" palestinienilor din Gaza şi o "pată morală pe conştiinţa" Consiliului.

"Tăcerea nu-i poate apăra pe cei morţi, nu-i poate ţine de mână pe cei care mor, nu poate înfrunta maşinăria nedreptăţii", a adăugat omologul său algerian Amar Bendjama.

Într-un moment în care umanitatea este pusă la încercare în direct din Gaza, acest proiect de rezoluţie s-a născut din sentimentul nostru comun de responsabilitate. Responsabilitate faţă de civilii din Gaza„ şi faţă de ostatici, "responsabilitate în faţa istoriei", a insistat ambasadorul sloven Samuel Zbogar. "Destul este destul, este destul", a declarat el.

În timp ce Franţa şi Marea Britanie şi-au exprimat "regretul" faţă de rezultatul votului, ambasadorul chinez Fu Cong a criticat direct Statele Unite, cerându-le să "adopte o atitudine corectă şi responsabilă".

Tensiuni în Consiliul de Securitate pe tema războiului Israel-Hamas

Tăcut pe această temă timp de un an, Consiliul s-a străduit să vorbească pe o singură voce de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, blocat de mai multe ori de veto-urile american, dar şi rus şi chinez.

În acest context, el nu a încercat să rupă tăcerea din noiembrie, când SUA lui Joe Biden au blocat un text care cerea de asemenea încetarea focului, din aceleaşi motive ca cele invocate miercuri pentru primul veto al noii administraţii Trump.

Textul este "inacceptabil pentru ceea ce spune şi inacceptabil pentru ceea ce nu spune", a explicat ambasadorul în exerciţiu al SUA la ONU, Dorothy Shea, înaintea votului.

Acesta ar "submina eforturile diplomatice de a obţine o încetare a focului care să reflecte realitatea de pe teren şi ar încuraja Hamas", a adăugat ea, insistând asupra dreptului Israelului de "a se apăra".

Proiectul de rezoluţie, care a primit 14 voturi "pentru" şi unul "împotrivă", a cerut "o încetare imediată, necondiţionată şi permanentă a focului" şi eliberarea necondiţionată a ostaticilor.

Subliniind "situaţia umanitară catastrofală" din teritoriul palestinian, rezoluţia a solicitat "ridicarea imediată şi necondiţionată a tuturor restricţiilor privind intrarea ajutorului umanitar în Gaza şi distribuirea acestuia în condiţii de siguranţă şi fără obstacole pe scară largă", inclusiv de către ONU.

După mai mult de două luni şi jumătate de blocaj, Israelul a permis din nou, începând cu 19 mai, unui număr limitat de camioane ale ONU să intre în Gaza, numind acest lucru o "picătură în oceanul" nevoilor din teritoriul devastat de 20 de luni de război.

În acelaşi timp, Fundaţia Umanitară Gaza (GHF), o organizaţie finanţată în mod opac şi susţinută de Israel şi Statele Unite, a înfiinţat centre de distribuţie a ajutoarelor care au fost denunţate de ONU ca fiind contrare principiilor umanitare. Mai multe tragedii au avut loc în ultimele zile în apropierea acestor centre, soldate cu zeci de morţi.

Apelul ambasadorului palestinian

Cu Consiliul paralizat, ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a făcut apel la toate capitalele.

"Fiecare ţară are obligaţia de a acţiona. Acţionaţi acum, acţionaţi ferm, acţionaţi pentru a pune capăt impunităţii, acţionaţi pentru a pune capăt atrocităţilor. Acţionaţi pentru umanitate", a pledat el, anunţând că se va adresa Adunării Generale pentru un nou vot.

La rândul său, Hamas a denunţat un veto american "scandalos", care arată "alinierea totală" la Israel şi "sprijinul politic direct" pentru acţiunile acestuia în Gaza.

"Nu vă mai pierdeţi timpul", a replicat ambasadorul israelian Danny Danon, atacând un proiect de rezoluţie care "subminează" eforturile umanitare. "Nicio rezoluţie, niciun vot (...) nu va sta în calea noastră" de a aduce înapoi toţi ostaticii, a insistat el.

Israelul se confruntă cu o presiune internaţională tot mai mare pentru a pune capăt războiului care face ravagii în Gaza, declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra solului israelian, la 7 octombrie 2023.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Un copil de un an și alte patru persoane au murit după un atac cu drone rusești în Ucraina

Un atac cu drone ruseşti în nordul Ucrainei a ucis cel puţin cinci persoane, inclusiv un copil de un an, potrivit şefului administraţiei regionale din Cernigov, scrie AFP.

Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului

Președintele rus Vladimir Putin i-a mulțumit Papei Leon pentru disponibilitatea de a ajuta la soluționarea conflictului din Ucraina și i-a transmis că regimul de la Kiev este hotărât să „escaladeze” războiul, a anunțat Kremlinul miercuri.

Prințul Harry vrea să-și schimbe numele de familie. Cum ar vrea să se numească

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au analizat posibilitatea de a-şi schimba numele de familie în Spencer, în contextul întârzierilor de mai multe luni care au trecut până când cei doi copii ai lor au primit paşapoarte britanice.

Recomandări
PNL şi USR boicotează toate activităţile parlamentare de la Camera Deputaţilor, în semn de protest față de ”alianța PSD-AUR”

Parlamentarii USR și PNL au anunțat că au decis să boicoteze ședințele de miercuri, 02 septembrie, în semn de protest față de ”noua alianță” formată între PSD, AUR și SOS.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.