Creatura mumificată găsită de o elevă pe marginea unui râu. A trăit acum 41.000 de ani. FOTO

62101349
Siberian Times

Descoperire uimitoare făcută de o elevă din Rusia. Aceasta a descoperit un leming mumificat, conservat timp de 41.000 de ani în permafrostul siberian, în timp ce se plimba cu mama sa pe marginea unui râu din Yakuția, potrivit Siberian Times.

Angelina Sadovnikova, acum în vârstă de 14 ani, a găsit rămășitele animalului în urmă cu trei ani, însă informația a fost făcută publică abia acum, după ce oamenii de știință au terminat de examinat rămășițele animalului.

Harta

În urma analizelor de laborator, cercetătorii au descoperit că este vorba despre un leming care a trăit în urmă cu peste 41.000 de ani, acestea fiind cele mai vechi rămășite ale unui astfel de animal găsite vreodată.

Lemingul mumificat are o lungime de aproape 17 cm și este puțin mai mare față de lemingii care trăiesc în Siberia în ziua de azi și este extrem de bine conservat.

Leming

Potrivit cercetătorilor, descoperirea este una foarte importantă, pentru că îi ajută să înțeleagă evoluția unuia dintre cele mai importante grupuri de mamifere din zonele arctice.

Tot mai multe animale preistorice conservate timp de mii de ani în permafrostul siberian au început să iasă la suprafață în ultima vreme, din cauza schimbărilor climatice care au dus la topirea gheții. Astfel, rămășite de mamuți, rinoceri, lei de peșteră sau lupi au fost descoperite în ultima perioadă.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62101347
Schimb de prizonieri între Ucraina şi Rusia. "Călăii" eliberaţi de guvernul de la Kiev
Un important schimb de prizonieri între Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei are loc duminică a anunţat preşedinţia ucraineană, citată de France Presse.
62101343
Atac cu rachetă în Yemen. Sunt cel puţin 7 morţi şi zeci de răniţi
Atac cu rachetă în Yemen, soldat cu şapte morţi, duminică după-amiază, în cursul unei parade militare.
62101323
"Navă fantomă" cu rămășițe umane descoperită în largul Mării Japoniei. De unde ar proveni
Cinci cadavre și două cranii umane au fost descoperite în interiorul unei nave naufragiate pe coasta Japoniei, relatează BBC.