Furie internationala dupa testul NUCLEAR efectuat de Coreea de Nord. Mesajul dur al lui Barack Obama
Coreea de Nord a declarat vineri ca cel de-al cincilea test nuclear al sau ii confirma capacitatea de a monta o ogiva nucleara pe o racheta, relateaza AFP.
SUMARUL EVENIMENTELOR:
♦Televiziunea de stat: Coreea de Nord a efectuat vineri un al cincilea test nuclear "reusit"
♦Televiziunea de stat: Experimentul confirma ca o ogiva nucleara poate fi montata pe o racheta
♦Phenian: Testul arata ca suntem pregatiti sa facem fata dusmanilor
♦Rusia anunta ca nivelul radiatiilor este normal in extremul orient al tarii
♦Obama anunta “consecinte grave” si are consultari cu Japonia si Coreea de Sud
♦Presedintele Coreei de Sud: E un gest de autodistrugere facut de un fanatic nesabuit
♦China: Cerem insistent Coreei de Nord sa-si onoreze angajamentele
♦Franta: Comunitatea internationala trebuie sa fie unita
♦Japonia: Faptul ca Coreea de Nord a efectuat un test este absolut inacceptabil
Socul seismic ce a urmat a masurat 5.3 pe Richter. Potrivit autoritatilor militare sud-coreene, amploarea cutremurului indica o explozie cu o putere estimata de 10 kilotone. In comparatie, bomba lansata de americani la Hiroshima avea o putere de 15 kilotone. Expertii spun ca exista motive serioase de ingrijorare. A urmat un val de condamnari ferme din partea comunitatii internationale.
Ambasada Coreii de Nord la Moscova a precizat cA testul nu a avut ca efect "nicio scurgere de substante radioactive" si ca "nu a avut impact negativ asupra mediului". Afirmatiile sunt verificate de o misiune a armatei japoneze, care face teste in atmosfera, pentru a detecta eventuale urme de materiale radioactive.
Testul nuclear risca sa agraveze tensiunile in Peninsula Coreeana. Ambitiile nucleare Phenianului i-au atras deja sanctiuni dure din partea ONU.
Cronologia evenimentelor:
UPDATE 18:00
Obama ameninta cu noi sanctiuni
Statele Unite vor colabora cu partenerii lor din ONU pentru a impune "noi sanctiuni" impotriva Coreii de Nord, care a efectuat un al cincilea test nuclear, a avertizat vineri presedintele american Barack Obama, informeaza agentiile internationale de stiri.
"Am cazut de acord sa lucram cu Consiliul de Securitate al ONU (...) si cu comunitatea internationala pentru a pune in aplicare cu fermitate masurile existente impuse in rezolutiile precedente si pentru a lua masuri semnificative suplimentare, indeosebi noi sanctiuni, pentru a demonstra Coreii de Nord ca actiunile sale ilegale si periculoase au consecinte", a avertizat Obama, citat intr-un comunicat al Casei Albe.
Obama a condamnat testul nuclear nord-coreean, numindu-l drept "o amenintare grava la adresa securitatii regionale si a pacii si stabilitatii internationale". Potrivit DPA, liderul de la Casa Alba a calificat testul "o incalcare flagranta" a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU care "dovedeste fara putinta de tagada lipsa de respect a Coreii de Nord fata de normele si regulile internationale de comportament si demonstreaza ca (aceasta tara) nu are niciun interes sa fie un membru responsabil al comunitatii internationale".
"Ca sa fie clar, Statele Unite nu accepta si nici nu va accepta vreodata Coreea de Nord ca stat nuclear", a insistat Obama, care a subliniat ca RPDC este singura tara care a testat arme nucleare in acest secol, transmite Reuters.
UPDATE 13:00 Secretarul general al NATO condamna cu fermitate testul nuclear din Coreea de Nord
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, condamna cu fermitate testul nuclear de vineri al Coreii de Nord, pe care il caracterizeaza drept o evolutie “foarte ingrijoratoare”, relateaza DPA si Reuters.“Condamn cu fermitate aceste provocari consistente si incalcari ale rezolutiilor obligatorii ale Consiliului de Securitate al ONU care submineaza securitatea regionala si internationala”, a afirmat Stoltenberg intr-un comunicat.
El a cerut cu insistenta Phenianului sa-si respecte obligatiile internationale si “sa se abtina de la orice actiuni si amenintari care sporesc tensiunile regionale si insecuritatea”
UPDATE 12:00 SUA si Rusia vor sesiza ONU
Secretarul de stat american, John Kerry, si omologul sau rus, Serghei Lavrov, si-au exprimat vineri ingrijorarea in legatura cu testul nuclear nord-coreean si au anuntat ca vor sesiza Natiunile Unite in aceasta problema, relateaza France Presse.
Intr-o intalnire cu presa chiar inaintea inceperii negocierilor asupra Siriei la Geneva, John Kerry, alaturi de Serghei Lavrov, a afirmat ca a discutat deja cu Japonia si Coreea de Sud si au avut o "conversatie serioasa" pe acest subiect.
Regimul nord-coreean a afirmat vineri ca a efectuat al cincilea sau test nuclear si ca acesta a demonstrat capacitatea sa de a monta o ogiva nucleara pe o racheta.
Daca se confirma, testul nuclear ar afecta si mai mult increderea aliatului sau chinez si ar diminua probabilitatea reluarii negocierilor in sase (Coreea de Nord, Coreea de Sud, SUA, Rusia, China si Japonia) asupra programului nuclear nord-coreean, aflate intr-un punct mort din 2008.
"Suntem foarte preocupati, rezolutiile Consiliului de Securitate trebuie aplicate riguros si noi trebuie sa trimitem acest mesaj foarte puternic", a declarat Lavrov.
Ministrul rus de externe si-a mai exprimat intentia de a discuta in cursul zilei cu omologul sau japonez.
"In mod evident, Japonia si Coreea de Sud, in special, sunt profund preocupate din cauza apropierii lor" geografice de Coreea de Nord, a spus Kerry. "Dar cred ca este corect sa spun ca la fel ca Rusia, China si SUA, toata lumea are aceleasi preocupari cu privire la acest subiect", a adaugat el.
"Noi incercam sa stabilim precis ceea ce s-a petrecut si vom discuta neaparat in cadrul Natiunilor Unite, este sigur", a mai spus Kerry.
UPDATE 10:00 Phenian: Testul arata ca suntem pregatiti sa facem fata dusmanilor
"Acest test nuclear a confirmat in final structura si caracteristicile specifice unei ogive nucleare care a fost standardizata astfel incat sa poata fi montata pe rachete balistice strategice", a declarat agentia oficiala nord-coreeana de presa KCNA.
Testul "a ridicat fara nicio indoiala la un alt nivel tehnologia" Coreei de Nord de a "viza montarea ogivelor nucleare pe rachete balistice". In martie, conducatorul nord-coreean Kim Jong-Un afirmase ca tara sa a reusit sa miniaturizeze o ogiva termonucleara care poate echipa o racheta balistica, ceea ce a fost pus la indoiala de numerosi experti.
Problema miniaturizarii este esentiala pentru ca de ea depinde capacitatea unui vector de a transporta arme nucleare pana la o tinta aleasa. Coreea de Nord a mai afirmat ca a dezvoltat o racheta cu raza lunga de actiune, capabila sa atinga continentul american, fapt tratat cu scepticism de unii experti.
O inregistrare a momentului in care televiziune de stat nord coreeana anunta "reusita testului nuclear" s-a viralizat in aceasta dimineata. Phenianul sustine ca a realizat "un progres tehnologic" prin care a demonstrat ca este pregatit sa faca fata dusmanilor.
"Oamenii nostri de stiinta in domeniul nuclear au efectuat un test de explozie nucleara a unei noi ogive nucleare, la centrul de teste nucleare din nordul tarii", a anuntat o prezentatoare. "Partidul nostru a trimis un mesaj de felicitare oamenilor nostri de stiinta in domeniul nuclear pentru ca au efectuat un test de explozie reusit al unei ogive nucleare", a adaugat ea.
UPDATE 09:30 Rusia ca nivelul radiatiilor este normal in extremul orient al tarii
Serviciul Meteorologic din Rusia (SMR) a informat vineri ca nivelul radiatiilor in extremul orient al tarii se mentine in limite normale dupa testul nuclear efectuat de Coreea de Nord si a exclus posibilitatea ca substante radioactive sa ajunga pe teritoriul rus, transmite agentia EFE.
"Vantul sufla dinspre nord si isi va mentine directia in urmatoarele zile. Cu acest vant, chiar daca s-a produs o scapare de substante radioactive, acestea nu vor ajunge la Primorie", a spus agentiei Interfax Victor Sulkov, purtator de cuvant al SMR pentru aceasta regiune rusa invecinata cu Coreea de Nord.
El a adaugat ca 30 de statii ale SMR monitorizeaza nivelul radiatiilor in Primorie, iar populatia este informata regulat prin intermediul paginii web a institutiei.
Coreea de Nord a anuntat vineri, ziua in care celebreaza 68 de ani de la fondarea sa, efectuarea celui de-al cincilea sau test nuclear.
Testul atomic a avut loc la baza din Punggye-ri, in nord-estul tarii, acelasi loc unde s-au derulat si incercarile nucleare din 2006, 2009, 2013 si din ianuarie acest an.
Potrivit unor surse din Sistemul de Control Special din Rusia, citate de Interfax, explozia de vineri a avut o putere de circa 10 kilotone.
UPDATE 09:00 Obama anunta “consecinte grave” si are consultari cu Japonia si Coreea de Sud
Presedintele american Barack Obama a declarat vineri ca actiunile provocatoare ale Coreei de Nord vor avea “consecinte grave”
“Presedintele a indicat ca va continua consultarile cu aliatii si partenerii nostri in zilele urmatoare pentru a se asigura ca actiunile provocatoare ale Coreei de Nord vor avea consecinte grave”, a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Josh Earnest.
Barack Obama a fost informat la bordul Air Force One de consilierul de securitate nationala Susan Rice despre activitatea seismica de vineri din apropierea sitului de testare nucleara a Coreei de Nord, a adaugat el.
Liderul de la Casa Alba reitereaza angajamentul ferm al SUA pentru asigurarea securitatii aliatilor sai din Asia si din lume, a mai spus Earnest.
UPDATE 08:00 Cum au reactionat guvernele din China, Japonia, Coreea de Sud si Franta: "Kim Jong-un e un fanatic nesabuit"
Presedintele sud coreean Park Geun-hye a numit testul "un act de autodistrugere" si l-a catalogat pe Kim Jong-un drept un fanatic nesabuit, relateaza CNN. Acesta a mai adaugat ca prin acest test Coreea de Nord a incalcat rezolutia Consiliului de Securitate al ONU.
North Korea "nuclear warhead" tests show it can be mounted on ballistic missiles. https://t.co/ncca2j5RTZ pic.twitter.com/vLYux0ugSG
— CNN International (@cnni) September 9, 2016
"Ne vom intari presiunile asupra Nordului in toate modurile posibile, inclusiv cu sanctiuni suplimentare, mai puternice impreuna cu comunitatea internationala si in cadrul Consiliului de Securitate al ONU", a mai anuntat presedintele sud coreean.
Park, care se afla in prezent in Laos, isi va scurta vizita si se va intoarce la Seul vineri seara, a explicat purtatorul sau de cuvant.
La randul sau, premierul japonez Shinzo Abe a declarat ca testul nuclear efectuat vineri de catre Coreea de Nord este "absolut inacceptabil". "Faptul ca Coreea de Nord a efectuat un test este absolut inacceptabil pentru Japonia", afirma el intr-un comunicat. "Japonia protesteaza ferm impotriva Coreei de Nord si o condamna in termenii cei mai puternici", a adaugat Abe.
“Cerem insistent Coreei de Nord sa-si onoreze angajamentele in ceea ce priveste denuclearizarea, punerea in aplicare a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU si sa se abtina de la orice actiune de natura sa agraveze situatia”, a declarat Ministerul chinez al Afacerilor Externe.
Presedintele François Hollande “denunta cu fermitate” al cincilea test nuclear efectuat de regimul nord-coreean si “cere Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite sa se sesizeze in legatura cu aceasta incalcare a rezolutiilor sale”. “Comunitatea internationala trebuie sa fie unita in fata acestei noi provocari care intervine dupa o condamnare unanima de catre Consiliul de Securitate a testelor balistice efectuate luni de Coreea de Nord“, se mai arata in comunicatul difuzat de Elysee la scurt timp dupa confirmarea de catre Phenian a noului test nuclear, “cel mai puternic de pana acum”, conform autoritatilor sud-coreene.
UPDATE )7:30 Coreea de Sud: "Este cel mai puternic test al lor de pana acum"
"Credem ca Nordul a efectuat astazi un test nuclear", a declarat un responsabil al Ministerului Apararii pentru agentia de presa sud-coreeana, citata de AFP.
Seulul considera ca "explozia a avut o intensitate de aproximativ 10 kilotone, fiind cea mai puternica efectuata de Coreea de Nord pentru moment", a adaugat el.
Acest anunt survine dupa ce un puternic seism a fost detectat foarte aproape de locul testelor nucleare nord-coreene, in nord-estul tarii.
Large earthquake detected in North Korea, amid reports the country had been preparing for its fifth nuclear test. https://t.co/uJHV4XTuFh
— BBC Breaking News (@BBCBreaking) September 9, 2016
Cel de-al treilea test nuclear nord-coreean, intreprins in februarie 2013, era considerat pana acum cel mai puternic, degajand o energie estimata intre sase si noua kilotone.
UPDATE 07:00 Reactia Casei Albe
Casa Alba a anuntat ca analizeaza explozia produsa in apropiere de poligonul nord-coreean pentru teste nucleare, detectata de instute geologice, dar nu a confirmat ca ar fi vorba de un nou test nuclear, relateaza AFP.
"Avem cunostinta despre o activitate seismica in Peninsula Coreeana, in imprejurimile sitului nuclear nord-coreean cunoscut", a declarat purtatorul de cuvant al Consiliului Securitatii Nationale, Ned Price. "Supraveghem si continuam sa evaluam situatia in stransa colaborare cu partenerii nostri regionali", a adaugat el.
In Japonia, secretarul general al cabinetului de ministri, Yoshihide Suga, a convocat de urgenta o conferinta de presa. "Credem ca este posibil ca acest seism s-a produs pentru ca Coreea de Nord a efectuat un test nuclear", a afirmat acesta.
North Korea has conducted nuclear test in violation of UN resolution, South Korea’s president says. https://t.co/hPeBGAlf3Q
— CNN Breaking News (@cnnbrk) September 9, 2016
Potrivit canalului public japonez NHK, Ministerul Apararii al Japoniei se pregatea sa trimita avioane militare cu scopul de a analiza esantioane de aer si a detecta o eventuala radiatie.
Ministerul japonez al afacerilor externe, Fumio Kishida, a declarat ca, daca testul nuclear se adevereste, Tokyo va riposta printr-o "puternica condamnare a Coreei de Nord ... si un apel imediat la Consiliul de Securitate al ONU".
Daca se confirma, acest test nuclear ar fi al cincilea efectuat de Coreea de Nord. Ultimul dateaza din ianuarie. Phenianul a anuntat atunci ca ar fi reusit primul sau test cu bomba cu hidrogen, mult mai puternica decat bomba atomica obisnuita.
Phenianul a efectuat primul sau test nuclear in 2006, atragandu-si critici si sanctiuni din partea Natiunilor Unite.
#NEWSGRAPHIC How do North Korea's nuclear tests measure up? pic.twitter.com/xAE4sNA4P6
— AFP news agency (@AFP) September 9, 2016
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA, coreea de nord, japonia, bomba atomica, test nuclear,
Dată publicare:
09-09-2016 06:52