Coreea de Nord suspendă testele nucleare. Reacția lui Trump și a liderilor mondiali

×
Publicitate

Într-o întorsătură de situaţie de neconceput în urmă cu doar câteva luni, regimul de la Phenian a anunţat oprirea testelor nucleare.

Potrivit anunţului făcut de legendara crainică a televiziunii de stat, puterea comunistă se va concentra pe creşterea economică. Donald Trump a salutat vestea pe Twitter şi a adăugat că abia aşteaptă să-l întâlnească pe liderul nord-coreean, în luna iunie.

Chiar în ianuarie, experţii estimau că lumea este mai aproape ca oricând de un război nuclear, după ce Coreea de Nord a testat o bombă cu hidrogen şi o rachetă capabilă să atingă teritoriul american.

Totuşi, analiştii occidentali temperează reacţiile exuberanţe, apreciind că anunţul de vineri noapte nu e o concesie, ci mai degrabă un semn de încredere şi siguranţa din partea lui Kim Jong Un. Phenianul a suspendat testele pentru că şi-a atins deja obiectivul de a fi devenit putere nucleară, cred jurnaliştii de la BBC.

”Începând din 21 aprilie 2018, suspendăm toate testele nucleare şi pe cele cu rachete balistice intercontinentale. Şi pentru a dovedi asta, vom închide poligonul nuclear din nordul ţării. Cât timp nu vor exista ameninţări nucleare şi provocări la adresa naţiunii noastre, nu vom recurge niciodată la arme nucleare şi sub nicio formă nu vom transfera altcuiva armele şi tehnologia noastre”, a transmis prezentatoarea TV.

Decizia de îngheţare a programului de înarmare nucleară şi cu rachete a fost luată la o şedinţă plenară a Partidului Muncitorilor din Coreea, cu o săptămâna înainte de întâlnirea lui Kim cu preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in.

După acest eveniment, urmează o întâlnire a liderului nord-coreean cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, la sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie.

Preşedintele american Donald Trump a salutat vestea pe Twitter şi a adăugat că abia aşteaptă să-l întâlnească pe liderul nord-coreean, întâlnire care va avea loc în iunie. Asemenea veşti erau de neconceput în urmă cu doar câteva luni.

”Un mesaj de la Kim Jong Un: Coreea de Nord va opri testele nucleare și de rachete intercontinentale. De asemenea va închide poligonul nuclear din nordul țării pentru a dovedi angajamentul de oprire a testelor. Progres pentru toată lumea”, a scris Trump pe Twitter.

Toamna trecută, Coreea de Nord a testat o bombă cu hidrogen şi o rachetă capabilă să ajungă pe teritoriul american. Chiar în ianuarie, experţii estimau că lumea este mai aproape ca oricând de un război nuclear.

Japonia doreşte o denuclearizare completă

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a declarat, sâmbătă, presei: „Acest anunţ este un pas înainte şi aş vrea să îl întâmpin cu bucurie. Dar ce este important este că asta duce la o completă şi verificabilă denuclearizare. Vreau să subliniez asta”.

Japonia a susţinut o politică de maximă presiune asupra Coreei de Nord pentru renunțarea la arma nucleară.

Rusia: "O şansă pentru dezescaladarea tensiunilor"

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, Konstantin Kosaciov, a salutat decizia Coreei de Nord de a suspenda testele sale nucleare şi balistice, estimând că aceasta constituie "o şansă pentru dezescaladarea tensiunilor", informează agenţia de presă Interfax, preluată de dpa.

Diplomatul rus Kosaciov a salutat această decizie într-o postare pe contul său de Facebook, adăugând totodată că Phenianul ar trebui să adere la Tratatul de Neproliferare Nucleară, iar SUA ar trebui să dea semnale clare de detensionare.

China salută anunţul

Beijingul va susţine dezvoltarea economică şi denuclearizarea Peninsulei Coreene, a subliniat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lu Kang. "Vom susţine (Coreea de Nord) prin intermediul dialogurilor şi consultărilor cu părţile implicate, în vederea soluţionării preocupărilor lor şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre părţi", a spus Lu.

De asemenea, acesta şi-a exprimat speranţa că "toate părţile implicate se vor îndrepta în aceeaşi direcţie şi vor întreprinde acţiuni concrete pentru a se ajunge la o pace durabilă şi la o dezvoltare comună în regiune", potrivit comunicatului.

Coreea de Sud: Un progres semnificativ

Preşedinţia Coreei de Sud a comunicat sâmbătă că decizia Coreei de Nord de a suspenda testele nucleare şi cu rachete constituie "un progres semnificativ către denuclearizarea peninsulei coreene, dorită de întreaga lume", transmite Yonhap. Anunţul de la Phenian privind moratoriul nuclear "va crea un context foarte pozitiv pentru succesul summitului inter-coreean şi a celui americano-nord-coreean", arată declaraţia preşedinţiei de la Seul.

Coreea de Sud se angajează să pregătească întâlnirea preşedintelui Moon Jae-in cu liderul nord-coreean Kim Jong Un "astfel încât să poată duce către denuclearizare şi către o pace durabilă în peninsula coreeană".
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
61952610
Franţa acuză Rusia de blocarea accesului specialiștilor la locul atacului chimic din Douma

Ministrul francez de externe, Jean-Yves le Drian, a acuzat vineri Rusia că blochează accesul inspectorilor Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) în oraşul Douma de lângă Damasc, informează AFP.

61954863
A murit cunoscutul DJ Avicii. Ultimul mesaj postat de artist pe Instagram

DJ-ul de origine suedeză Tim Bergling, cunoscut sub numele de Avicii, a murit, vineri, la vârsta de 28 de ani.

61954861
A murit DJ-ul suedez Avicii la vârsta de 28 de ani

DJ-ul de origine suedeză Tim Bergling, cunoscut sub numele de Avicii, a murit, vineri, la vârsta de 28 de ani.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Șapte persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Imago0868835253h
Primul mesaj al Papei Leon după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. „Vă rog să vă rugați pentru mine”

Papa Leon al XIV-lea le-a mulţumit miercuri credincioşilor catolici pentru rugăciunile lor, într-un mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată de când a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar la Roma.