Compania petrolieră care a distribuit o ilustrație porno cu Greta Thunberg și-a cerut scuze

62113313

O companie petrolieră canadiană şi-a cerut scuze luni după scandalul provocat de difuzarea unui autocolant cu logo-ul companiei sub o ilustraţie cu caracter sexual care o vizează pe activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg.

”Regretăm profund neplăcerea pe care am provocat-o”, a declarat X-Site Energy Services într-un comunicat, precizând că ”imaginile cu caracter sexual şi atacurile personale la adresa oricui sunt inacceptabile”.


De asemenea, compania se angajează să recupereze şi să distrugă toate autocolantele distribuite şi solicită ca imaginea să nu mai fie partajată.


Ilustraţia, intens distribuită săptămâna trecută pe reţelele de socializare, reprezintă o figură feminină goală, din spate, ale cărei codiţe sunt trase de nişte mâini. Numele ”Greta” este adăugat în partea de jos a spatelui femeii.

 


Potrivit publicației indiene The Week, una din puținele instituții de presă care a difuzat imaginea pornografică a Gretei Thunberg, gestul companiei petroliere a stârnit furie în Canada.


X-Site Energy Services a fost acuzată inclusiv de pornografie infantilă. Cu toate acestea, poliția a anunțat că, desi ofensatoare, ilustrația nu întrunește condițiile de a fi catalogată ca infracțiune.


Compania, cu sediul în regiunea petrolieră Alberta (vest), a refuzat iniţial să îşi asume responsabilitatea pentru autocolant, potrivit relatărilor din mass-media canadiene.


”Încep să fie din ce în ce mai disperaţi ... Asta arată că noi câştigăm”, a declarat Greta Thunberg sâmbătă într-un tweet, referindu-se la cei care o critică regulat pentru activismul ei.

Mai mulţi politicieni, printre care premierul din Alberta, Jason Kenney, au denunţat ilustraţia, acesta din urmă calificând imaginea drept ”odioasă”.


Adolescenta suedeză în vârstă de 17 ani, care a mobilizat sute de mii de tineri să protesteze pentru climă din întreaga lume, este puternic criticată de climatosceptici.


Pe 28 septembrie, Greta Thunberg a adunat jumătate de milion de oameni la Montreal în cadrul unei demonstraţii record pentru a denunţa inacţiunea politicienilor în faţa schimbărilor climatice.

Câteva săptămâni mai târziu, pe 18 octombrie, ea a participat la o manifestaţie în Edmonton, Alberta, care a adunat mii de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62113311
O mare țară își închide singura agenție națională de presă, după 85 de ani de activitate: ”Este o tragedie”

Singura agenție națională de presă din Australia (Australian Associated Press- AAP) a anunțat marți că se închide în iunie, după 85 de ani de activitate, din cauza concurenței Google și Facebook. ”Este o tragedie”, spun politicienii australieni.

62113300
Coronavirus în Iran. 77 de morţi şi peste 2.300 de cazuri de infecţie

Cel puțin 77 de persoane au decedat şi 2.336 au fost infectate cu noul coronavirus, a anunţat viceministrul iranian al Sănătăţii, Alireza Raisi, în cadrul unui comentariu transmis marţi de televiziunea de stat, citat de Reuters.

62113290
Polonia nu are niciun caz de coronavirus dar adoptă măsuri excepţionale: limitarea de libertăţi şi recurgerea la armată

Polonia va limita unele libertăți civice și recurge la armată pentru a combate epidemia de coronavirus, în condițiile în care această țară nu a înregistrat niciun caz de infectare cu Covid-2019 pe teritoriul său.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.