Colete care conțineau o otravă periculoasă, trimise Pentagonului. Cui îi erau adresate

61990030
iStock

Cel puţin două colete adresate Pentagonului săptămâna aceasta au fost suspectate că ar conţine ricină, otravă extrem de puternică, a anunţat marţi un oficial din cadrul Ministerului Apărării american, informează miercuri AFP.

Cel puţin două pachete suspecte pe numele unor persoane din Pentagon au fost interceptate luni într-un centru de triere din vecinătate, a detaliat Chris Sherwood, o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.

Autorităţile "au identificat anumite colete suspecte" în timpul procedurii de filtrare, acestea fiind suspectate că ar conţine ricină, a adăugat ea, precizând că autorităţile aşteaptă în continuare confirmarea că aceste colete conţineau respectiva substanţă.

Poliţia din Pentagon a trimis cazul către FBI.

Un responsabil al Ministerului Apărării american a declarat pentru AFP că respectivele colete erau adresate ministrului apărării Jim Mattis şi amiralului John Richardson.

"Agenţii FBI deţin două plicuri suspecte care au fost identificate la un centru de triere a corespondenţei Pentagonului. În prezent se fac teste complementare asupra acestora", a precizat poliţia federală americană într-un comunicat.

Toată corespondenţa primită luni la centrul de triere al Pentagonului a fost plasată în carantină şi "nu conţine nicio ameninţare la adresa personalului Pentagonului", a precizat Rob Manning, un purtător de cuvânt al instituţiei.

Un alt "pachet suspect" trimis preşedintelui american Donald Trump la 1 octombrie a fost de asemenea interceptat, a anunţat într-un comunicat Secret Service. "Pachetul nu a ajuns la Casa Albă", a precizat serviciul de protecţie a personalităţilor politice, fără a detalia ce conţinea acesta.

Ricina este cea mai toxică substanţă din regnul vegetal, de 6.000 de ori mai puternică decât cianura. Este vorba de o substanţă mortală în caz de ingerare, inhalare sau injectare şi împotriva căreia nu există antidot.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61990028
Salonul Auto de la Paris: Ferrari si-a prezentat modelele exclusiviste, adresate clienţilor fideli mărcii
Mai rapide, mai rare şi exclusiviste. Acestea sunt trendurile când vine vorba despre mașini de lux la Salonul Auto de la Paris.
61939667
Gestul făcut de un român care a pierdut o avere la păcănele, în Italia
Un tânăr din România, a încercat să se sinucidă prin mai multe metode, luni, în Italia, fiind oprit în ultima clipă de carabinieri.
61990023
Statul pe telefon în preajma animalelor de companie le afectează extrem de tare. Explicația speciliștilor
Faptul că stăm prea mult cu ochii în telefon riscă să le provoace despresie câinilor noştri.