Climatologii se aşteaptă ca încălzirea globală să depăşească ţinta de 1,5 grade Celsius. Un viitor cu foamete și conflicte

62408189

Sute dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din domeniul climei se aşteaptă ca temperaturile globale să crească cu cel puţin 2,5 grade Celsius (4,5F) peste nivelurile preindustriale în acest secol.

 

Astfel, vor fi depășite obiectivele convenite la nivel internaţional şi vor provoca consecinţe catastrofale pentru omenire şi planetă, potrivit unui studiu exclusiv realizat de Guardian.

Aproape 80% dintre respondenţi, toţi din cadrul Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), prevăd o încălzire globală de cel puţin 2,5 grade Celsius, în timp ce aproape jumătate dintre ei anticipează cel puţin 3 grade Celsius (5,4F). Doar 6% dintre respondenţi consideră că va fi respectată limita de 1,5 grade Celsius (2,7F) convenită la nivel internaţional.

Foamete, conflicte și migrație

Mulţi dintre oamenii de ştiinţă au în vedere un viitor „semidistopic", cu foamete, conflicte şi migraţie în masă, provocate de valuri de căldură, incendii, inundaţii şi furtuni de o intensitate şi o frecvenţă cu mult peste cele care au lovit deja.

Numeroşi experţi au declarat că au rămas fără speranţă, furioşi şi speriaţi de eşecul guvernelor de a acţiona în ciuda dovezilor ştiinţifice clare furnizate.

„Cred că ne îndreptăm spre o perturbare majoră a societăţii în următorii cinci ani", a declarat Gretta Pecl, de la Universitatea din Tasmania. „Autorităţile vor fi copleşite de evenimente extreme după evenimente extreme, producţia de alimente va fi perturbată. Nu aş putea simţi o mai mare disperare în privinţa viitorului".

Dar mulţi au spus că lupta pentru climă trebuie să continue, indiferent cât de mare ar fi creşterea temperaturii globale, deoarece fiecare fracţiune de grad evitată ar reduce suferinţa umană.

Peter Cox, de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, a declarat: „Schimbările climatice nu vor deveni brusc periculoase la 1,5C - ele sunt deja periculoase. Şi nu va fi "sfârşitul jocului" dacă trecem de 2C, ceea ce s-ar putea să se întâmple".

The Guardian a contactat fiecare autor principal sau editor al rapoartelor IPCC din 2018. Aproape jumătate au răspuns, 380 din 843.

Rapoartele IPCC sunt evaluările standard ale schimbărilor climatice, aprobate de toate guvernele şi realizate de experţi în ştiinţe fizice şi sociale.

Rezultatele arată că mulţi dintre cei mai bine informaţi oameni de pe planetă se aşteaptă ca haosul climatic să se desfăşoare în următoarele decenii.

„Vom pierde cu toții”

Criza climatică provoacă deja daune profunde vieţii şi mijloacelor de trai din întreaga lume, cu o încălzire globală de numai 1,2C (2,16F) în medie în ultimii patru ani. Jesse Keenan, de la Universitatea Tulane din SUA, a declarat: "Acesta este doar începutul: puneţi-vă centurile de siguranţă".

Nathalie Hilmi, de la Centrul Ştiinţific din Monaco, care se aşteaptă la o creştere de 3C, a fost de acord: "Nu putem rămâne sub 1,5C".

Experţii au declarat că pregătirile masive pentru a proteja oamenii de cele mai grave dezastre climatice care vor urma sunt acum esenţiale. Leticia Cotrim da Cunha, de la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, a declarat: "Sunt extrem de îngrijorată de costurile în vieţi omeneşti".

Ţinta de 1,5 grade C a fost aleasă pentru a preveni cele mai grave efecte ale crizei climatice. Politicile climatice actuale înseamnă că lumea se îndreaptă spre o temperatură de aproximativ 2,7 grade C, iar sondajul realizat de The Guardian arată că puţini experţi ai IPCC se aşteaptă ca lumea să întreprindă acţiunile uriaşe necesare pentru a reduce acest nivel.

Cercetătorii mai tineri au fost mai pesimişti, 52% dintre respondenţii sub 50 de ani aşteptându-se la o creştere de cel puţin 3 grade C, faţă de 38% dintre cei peste 50 de ani. Femeile cercetător au fost, de asemenea, mai pesimiste decât bărbaţii, 49% dintre ele considerând că temperatura globală va creşte cu cel puţin 3 grade C, faţă de 38%. Nu au existat diferenţe prea mari între oamenii de ştiinţă de pe diferite continente.

Dipak Dasgupta, de la Institutul pentru Energie şi Resurse din New Delhi, a declarat: "Dacă lumea, oricât de incredibil de bogată ar fi, va sta deoparte şi nu va face nimic pentru a rezolva situaţia dificilă a săracilor, în cele din urmă vom pierde cu toţii".

Experţii au explicat clar de ce lumea nu reuşeşte să abordeze criza climatică. Aproape trei sferturi dintre respondenţi au invocat lipsa de voinţă politică, în timp ce 60% au dat vina şi pe interesele corporatiste, cum ar fi industria combustibililor fosili.

Mulţi au menţionat, de asemenea, inegalitatea şi eşecul lumii bogate de a-i ajuta pe cei săraci, care suferă cel mai mult din cauza impactului climatic. "Mă aştept la un viitor semidistropic, cu dureri şi suferinţe substanţiale pentru populaţia din sudul lumii", a declarat un om de ştiinţă sud-african, care a preferat să nu fie numit. "Răspunsul lumii de până acum este condamnabil - trăim într-o epocă a proştilor".

Aproximativ un sfert dintre experţii IPCC care au răspuns au crezut că această creştere a temperaturii globale va fi menţinută la 2 grade C sau mai puţin, dar chiar şi aceştia şi-au temperat speranţele.

"Sunt convins că avem toate soluţiile necesare pentru o traiectorie de 1,5C şi că le vom pune în aplicare în următorii 20 de ani", a declarat Henry Neufeldt, de la Centrul pentru climă de la Copenhaga al ONU. "Dar mă tem că acţiunile noastre ar putea să vină prea târziu".

Lisa Schipper, de la Universitatea din Bonn, Germania, a declarat: "Singura mea sursă de speranţă este faptul că, în calitate de educator, văd că următoarea generaţie este atât de inteligentă şi înţelege politica".

Articol recomandat de sport.ro
Fosta iubită a lui Gabi Torje trece printr-o nouă despărțire
Fosta iubită a lui Gabi Torje trece printr-o nouă despărțire
Citește și...
După aderarea la NATO, Suedia avertizează că amenințarea Rusiei e în creștere. Moscova ne-ar putea testa apărarea curând

O ofensivă militară rusă împotriva unor state membre NATO ar putea avea loc în viitorul „relativ apropiat”, dacă Kremlinul consideră momentul oportun, avertizează vineri Comisia parlamentară a Apărării din Suedia, relatează AFP.

Alertă maximă NATO după ce un avion israelian a pierdut contactul radio. A fost escortat de avioane de vânătoare ungare

NATO a activat joi cel mai înalt nivel de alertă aeriană după ce un avion de pasageri israelian a pierdut contactul cu controlorii de trafic în spațiul aerian al Ungariei.

Cum a ajuns SpaceX să valoreze de peste 4 ori PIB-ul României. Listare la bursă făcută pe promisiuni, nu pe calcule contabile

Listarea SpaceX la bursă a generat un entuziasm global, care a dus evaluarea companiei lui Elon Musk până la astronomica cifră de 1,78 trilioane de dolari, de peste patru ori PIB-ul României. Experții se tem că este vorba despre o bulă speculativă. 

Recomandări
Cum va arăta Guvernul Tomac. Lista miniștrilor propuși de premierul desemnat - Surse

Premierul desemnat Eugen Tomac ar urma să conducă un Guvern format din nume precum Sorin Costreie, Ionuț Simion, Tiberiu Trifan și Luca Niculescu, alături de alți membri propuși în viitorul Executiv, potrivit surselor ȘtirileProTV.

Nicușor Dan a promulgat legea SAFE. CCR încă analizează disputa constituțională dintre Parlament și Guvern

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea SAFE, de instituire a Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei”.

Cod galben de vreme rea în 10 județe și în Capitală. Ploi, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă joi, 12 iunie, între orele 10:00 și 21:00, privind intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică în mai multe zone ale țării.