Cine ar fi creatorul Bitcoin. Un antreprenor sustine ca el este celebrul "Satoshi Nakamoto"

61799118

 Antreprenorul australian Craig Wright afirma in mod public ca el este creatorul Bitcoin Satoshi Nakamoto, relateaza BBC News.

 Admitand acest lucru, Wright pune capat multor ani de speculatii despre cine este autorul ideii care sta la baza sistemului banilor digitali, transmite News.ro.

Wright a furnizat o proba tehnica pentru a-si sustine revendicarea, folosind monede despre care se stie ca sunt detinute de catre creatorul Bitcoin.

Membri marcanti ai comunitati Bitcoin si echipa de baza de dezvoltatori au confirmat revendicarea lui Wright.

Wright si-a dezvaluit identitatea pentru trei institutii media, si anume BBC, The Economist si GQ.

Intr-o intalnire cu BBC, Wright a semnat digital mesaje folosind chei criptografice create in primele zile ale dezvoltarii bitcoin. Cheile sunt indisolubil legate de portiuni din bitcoin despre care se stie ca au fost create sau extrase de catre Satoshi Nakamoto.

"Acestea sunt portiuni folosite pentru a trimite zece bitcoini lui Hal Finney in ianuarie (2009), in prima tranzactie in bitcoin", a declarat Wright in timpul demonstratiei sale.

Celebrul criptograf Hal Finney a fost unul dintre inginerii care au ajutat la transformarea ideilor lui Wright in protocolul Bitcoin, a spus el.

"Eu am fost principala parte a acestuia, dar m-au ajutat si alte persoane", a declarat el.

Wright a anuntat ca intentioneaza sa dea publicitatii informatii care le vor permite si altora sa verifice, din punct de vede criptografic, ca el este Satoshi Nakamoto.

Jon Matonis, un economist si unul dintre directorii fondatori ai Bitcoin Foundation, s-a declarat convins ca Wright este cine afirma ca este

"In timpul sesiunii de dovedire de la Londra, am avut oportunitatea sa examinez date pertinente din trei puncte de vedere distincte: criptografic, social si tehnic", a declarat Matonis.

"Sunt ferm convins ca Craig Wright satisface toate cele trei categorii", a adaugat el.

Dezvaluindu-se, Wright spera sa puna capat speculatiilor de presa despre identitatea lui Satoshi Nakamoto. The New Yorker, Fast Company, Newsweek si multe alte organizatii media au efectuat anchete indelungi in cautarea creatorului Bitcoin si au prezentat numeroase persoane drept candidati.

In decembrie 2015, doua reviste - Wired si Gizmodo - l-au prezentat pe Wright drept candidat, dupa ce au primit documente despre care se crede ca au fost furate si care au dezvaluit implicarea sa in proiect.

La scurt timp dupa publicarea acestor informatii, autoritatile din Australia au descins la locuinta lui Wright.

Biroul australian pentru impozitare (ATO) a anuntat ca descinderea era legata mai degraba de o indelungata ancheta cu privire la plata unor impozite decat de Bitcoin.

Intrebat in legatura cu aceasta descindere, Wright a raspuns ca el coopereaza deplin cu ATO.

"Avem avocati care negociaza cu ei cat am de platit", a declarat el.

Materialele de presa publicate in decembrie au determinat si alti jurnalisti, dar si pe altii, sa-l urmareasca atat pe el, cat si persoane pe care le cunoaste, a adaugat Wright.

"Multe lucruri au fost inventate si nu-mi place sa afecteze persoane la care tin", a spus el. "Nu vreau ca vreuna dintre ele sa fie afectate de toate aceste lucruri", a subliniat el.

"Nu am facut toate aceste lucruri pentru ca asa am vrut. Nu este din cauza ca am ales asa", a spus el, adaugand ca nu intentioneaza sa devina figura centrala a monedelor bitcoin.

"Nu vreau sa fiu figura publica a ceva", a subliniat Wright, exprimandu-si regretul fata de faptul ca a fost nevoit sa-si dezvaluie identitatea.

"As fi preferat sa nu o fac", a spus el. "Vreau sa lucrez, vreau sa continui sa fac ceea ce vreau sa fac. Nu vreau bani, nu vreau faima, nu vreau sa fiu adorat. Vreau doar sa fiu lasat in pace", a subliniat el.

Monedele bitcoin sunt acceptate in prezent ca metoda de plata pentru o vasta varietate de bunuri si servicii - de la transferuri internationale de fonduri si pana la rascumparari pentru date criptate de virusi informatici.

In prezent, 15,5 milioane de bitcoin se afla in circulatie. Fiecare valoreaza aproximativ 449 de dolari (306 lire sterline sau aproximativ 390 de euro).

Satoshi Nakamoto ar fi acumulat aproximativ un milion de bitcoin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Incendiu urias la o biserica istorica din New York. Cinci persoane au fost ranite

 Pompieri au luptat impotriva unui incendiu urias la o biserica istorica din Manhattan duminica seara, dupa ce enoriasi sarbi au sarbatorit Pastele in lacas, relateaza NBC New York.

Serviciile secrete din Germania au pus sub supraveghere moscheile. Berlinul se teme de un nou val de atacuri ale ISIS

Circa 90 de moschei din Germania sunt supravegheate de serviciile secrete ale acestei tari, masura ce face parte din actiunile de prevenire a unor actiuni teroriste, relateaza luni agentia DPA.

Unul dintre acolitii lui Putin si-a insurat nepotul “in stil mafiot”. VIDEO. Cate MII de invitati au avut la nunta

Nunta cu fast regesc in Cecenia, unde fratele conducatorului pro-Kremlin al republicii si-a insurat fiul.

Recomandări
Anul 2027 ar putea fi cel mai cald înregistrat vreodată. Fenomenul El Nino, aproape de un record istoric

Fenomenul climatic El Nino din acest an ar putea fi cel mai intens înregistrat vreodată, ameninţând să provoace condiţii meteorologice extreme la nivel global şi să facă din 2027 cel mai cald an înregistrat vreodată.

Cum arată noua variantă a legii salarizării. Valoarea de referință a fost redusă la 4.000 de lei, de la 4.100 - Surse

Proiectul noii legi a salarizării care a ajuns, joi, pe masa liderilor politici, stabileşte valoarea de referinţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la 4.000 lei, începând cu 1 decembrie 2026, cu posibilitatea de majorare în 2027.

Canicula persistă în aproape toată țara. ANM a prelungit avertizările meteo de temperaturi extreme

Noul episod de caniculă continuă până duminică dimineață. Meteorologii au emis avertizări de Cod galben și Cod portocaliu pentru temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale.