China propune un „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană

62146358
Shutterstock

 China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului, după ce Beijingul a restricţionat exportul acestora ca răspuns la tarifele americane.

De la începutul lunii aprilie, China a impus o licenţă pentru exportul acestor materiale strategice, din care domină mai mult de 60% din minerit şi 92% din producţia rafinată la nivel mondial, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

Cu toate acestea, producătorii, în special din sectorul auto, s-au plâns de atunci că licenţele de export sunt eliberate fragmentar.

"Controlul exporturilor de pământuri rare şi alte materiale este o practică obişnuită la nivel internaţional", a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului.

Dar "China acordă o mare importanţă preocupărilor UE şi afirmă că este pregătită să stabilească un canal verde pentru cererile conforme, pentru a accelera procesarea acestora", potrivit aceleiaşi surse.

Aceste declaraţii sunt atribuite ministrului chinez al Comerţului, Wang Wentao, în timpul unei întâlniri de marţi cu comisarul european pentru comerţ şi securitate economică, Maros Sefcovic.

În timpul întâlnirii, Wang şi-a exprimat speranţa că "UE va lua măsuri reciproce şi eficiente pentru a facilita, securiza şi promova comerţul legal cu produse tehnologice cu China".

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, problemele spinoase ale exporturilor de brandy francez în China şi ale importurilor de vehicule electrice chinezeşti în Europa.

Negocierile privind un angajament de preţ pentru maşinile electrice chineze, care fac obiectul unei anchete antidumping a Bruxellesului, sunt "în faza finală", a declarat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului.

În ceea ce priveşte coniacul francez, care face obiectul sancţiunilor chineze de anul trecut, «cele două părţi au ajuns la un acord asupra principalelor clauze», a precizat sâmbătă ministerul.

"Dacă este validat, o decizie finală ar putea fi publicată înainte de 5 iulie", a adăugat acesta.

Aceste discuţii au loc în perioada premergătoare următorului summit UE-China, care va avea loc în China în iulie pentru a marca 50 de ani de relaţii între Bruxelles şi Beijing.

Acest summit ar putea duce la o reechilibrare a relaţiilor dintre blocul european şi China, unde diferenţele politice şi comerciale au fost persistente.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62493745
Teheranul condamnă interdicţia de călătorie impusă de SUA. „Încalcă principiile fundamentale ale dreptului internațional”
Iranul a criticat sâmbătă interdicţia de călătorie impusă de preşedintele american Donald Trump asupra cetăţenilor din 12 ţări, între care Republica Islamică, informează Reuters.
62541461
Macron, vizită oficială în Groenlanda, pe fondul tensiunilor cu SUA. Va fi însoțit de premierul danez
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua pe 15 iunie o vizită oficială în Groenlanda pentru a-și reafirma sprijinul față de acest teritoriu autonom danez, vizat de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysee, potrivit AFP.
62068329
Lovitură dură pentru economia Germaniei. 100.000 de locuri de muncă din industrie, pierdute într-un singur an
Criza economică din Germania a dus la pierderea a peste 100.000 de locuri de muncă în industrie, sectorul auto fiind cel mai afectat, potrivit firmei EY, citată de dpa.