China a detectat un avion american de spionaj care a survolat Strâmtoarea Taiwan. Beijingul și-a trimis avioanele de luptă

62343351
Profimedia

China anunţă vineri că a ”supravegheat” trecerea unui avion militar american de supraveghere maritimă în timp ce survola Strâmtoarea Taiwan, revendicată de Beijing, în contextul unor tensiuni cu Statele Unite.

Taiwanul, o insulă de 23 de milioane de locuitori, face obiectul unei rivalităţi dure între puterea comunistă chineză, care îşi revendică suveranitatea în acest teritoriu asupra căruia nu deţine controlul, şi America, principalul său aliat şi furnizor de armament.

La începutul lui aprilie, China a organizat exerciţii militare timp de trei zile, cu scopul de a exercita presiuni asupra insulei, în urma unei întâlniri ăe care Beijingul o consideră o provocare, a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen cu un oficial republican de rang înalt, relatează AFP.

”Un avion american de patrulare antisubmarin (de tip) P-8A a survolat Strâmtoarea Taiwan şi a făcut obiectul (în Statele unite) unei vâlve de presă”, denunţă un purtător de cuvânt al armatei chineze, Shi Yi, într-un comunicat publicat pe Twitter de Teatrul de Operaţiuni din Est.

Armata chineză a trimis ”avioane de vânătoare pentru a urmări îndeaproape şi a supraveghea avionul american”, a precizat purtătorul de cuvânt.

El a denunţat aceste ”acte de provocare” repetate ale Statelor unite în Strâmtoarea Taiwan, care ”dăunează păcii şi stabilităţii”.

Reacția SUA

Armata americană a confirmat survolarea - în numele ”angajamentului Statelor Unite în favoarea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise”.

”Statele Unite vor continua să zboare, navigheze şi opereze peste tot unde îi permite dreptul internţaional, inclusiv în Strâmtoarea Taiwan”, subliniază într-un comunicat Flota a VII-a.

Partea cea mai îngustă a strâmtorii dintre coastele chineze şi taiwaneze are aproximativ 130 de kilometri.

China este nemulţumită de apropierea, în ultimii ani, dintre autorităţile taiwaneze şi Statele Unite care, în pofida absenţei unor relaţii oficiale, furnizează insulei o susţinere militară substanţială.

La jumătatea lui aprilie, puterea chineză condamna trecerea unei nave americane de război prin Strâmtoarea Taiwan, potrivit Washingtonului în numele ”libertăţii navigaţiei”.

Beijingul consideră Taiwanul drept o provincie pe care nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului chinez după Războiul Civil din 1949.

În acest sens, puterea comunistă nu recunoaşte Strâmtoarea taiwan ca parte a apelor internţaionale.

China, care subliniază că privilegiază o reunificare paşnică cu Taiwanul, nu exclude însă să recurgă la forţă pentru a-şi atinge scopul, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62343350
Sancțiuni de ochii lumii. Cum se lăfăie în lux, prin Paris, soția ministrului adjunct al Apărării din Rusia

În timp ce Ucraina rămâne în bătaia rachetelor rusești, soțiile și fiicele demnitarilor și bogătașilor ruși de la Moscova se plimbă la Paris.  

62343346
Ucraina amenință cu marea contraofensivă, dar realitatea de pe front e dură. Trupele Kievului tot cu vechituri se apără

Cel puțin 19 ucraineni au fost uciși și câteva zeci au fost răniți, după ce Rusia a lansat, joi noapte, un nou val de rachete de croazieră asupra Kievului și a altor orașe.

62343342
"Monstrul" a primit pedeapsa divină. Garavito, cel mai mare violator și ucigaș de copii din Columbia, suferă de cancer

Poreclit "Monstrul" sau "Bestia", Luis Alfredo Garavito, cel mai mare violator și ucigaș de copii din Columbia, a primit pedeapsa divină în închisoare.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.