Cea mai mare grevă la Ryanair va afecta zeci de mii de clienţi în perioada 25-26 iulie

61910478

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a anunţat miercuri că va anula peste 12% din zboruri din cauza grevei piloţilor, programată în perioada 25-26 iulie, transmite Reuters.

Vor fi afectaţi aproape 50.000 de clienţi care călătoresc din şi spre Spania, Portugalia şi Belgia, urmând să fie anulate zilnic până la 300 de zboruri, informează un comunicat al operatorului aerian irlandez.

În 12 iulie, Ryanair a anulat 30 de curse aeriene, după ce aproximativ 100 din cei 350 de piloţi irlandezi ai companiei au declanşat prima lor grevă, cerând un sistem de salarizare mai transparent, promovări şi transferuri, în vederea limitării a ceea ce sindicatul FORSA/IALPA susţine că ar fi libertatea excesivă a conducerii de a dispune de carierele angajaţilor.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat, în 4 iulie, o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

În schimb, Ryanair susţine că angajaţii săi beneficiază de unele din cele mai bune condiţii din industria aeriană low-cost.

În decembrie, Ryanair a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria de 32 de ani a companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european. În urma discuţiilor, piloţii Ryanair din Portugalia, Irlanda şi Italia renunţaseră la mişcările de protest programate înainte de Crăciun, dar piloţii din Germania au oprit activitatea timp de patru ore.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61974173
Chirurgul estetician "Dr Bumbum", dispărut după moartea unei paciente. Tratamentul aplicat

Un cunoscut chirurg estetician brazilian poreclit "Doctor Bumbum" a dispărut, după ce o femeie pe nume Lilian Calixto a murit în urma injecţiilor pe care i le-a făcut pentru mărirea feselor, informează BBC.

61973540
Organizaţiile mafiote italiene folosesc Germania pentru traficul de droguri şi arme şi spălarea banilor

Organizaţiile mafiote italiene folosesc Germania pentru contrabandă cu droguri şi arme, spălare de bani şi extorcare de fonduri, relevă raportul semestrial al Direcţiei de investigaţii antimafia din Italia (DIA) dat miercuri publicităţii, informează DPA

61926924
Un islamist radical, găsit vinovat că a vrut să o decapiteze pe Theresa May

Un susţinător al grupării jihadiste Statul Islamic a fost găsit vinovat de faptul că a vrut să o decapiteze pe şefa Guvernului britanic Theresa May, într-un atentat sinucigaş, de către tribunalul penal Old Bailey de la Londra, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.