Ce spune Merkel despre starea sa, după ce a fost filmată tremurând incontrolabil

×
Publicitate

Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că se simte bine, la două zile după ce a fost văzută tremurând joi la un eveniment public, pentru a doua oară în luna aceasta.

"Sunt sigură că, la fel cum a apărut aceasta reacţie, aşa va şi dispărea", a afirmat Angela Merkel în cadrul unei conferinţe de presă în marja summitului G20 de la Osaka (Japonia).

Merkel, în vârsta de 64 de ani, a fost întrebată de jurnalişti dacă ar putea explica accesele sale de tremurat
şi daca a consultat un medic în această problemă.

"Nu am nimic special de declarat.Mă simt bine", a răspuns laconic cancelarul german.

Joi, cu câteva ore înainte de a se îmbarca pentru summitul G20 de la Osaka, Angela Merkel a fost văzută tremurând în timpul unei ceremonii desfăşurate la reşedinţa oficială a preşedintelui Frank-Walter Steinmeier în timpul depunerii jurământului de noul ministru al justiţiei, Christine Lambrecht. Merkel a avut un acces de tremur de circa două minute, timp în care nu înceta să-şi încrucişeze braţele.

Cu o săptămână înainte, Merkel a fost văzută tremurând în timpul ceremoniei de primire a noului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, la Berlin. Ea a spus mai târziu că nu se hidratase suficient în condiţii de temperaturi ridicate.

Două ziare germane, Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten, citau vineri surse guvernamentale care descriau starea cancelarului ca fiind de natură "psihologică".

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Au returnat un colet furat, dar au lăsat și o scrisoare. Motivul din spatele gestului

Chiar şi hoţii pot da dovadă, uneori, de înţelegere. O centură de campion, creată special pentru un băieţel cu probleme medicale a fost furată chiar din faţa uşii de două femei.

Avion prăbuşit peste o casă, în SUA. Cine a supravieţuit tragediei. VIDEO

Tragedie într-un orăşel din statul american Carolina de Nord.

Mesaj dur al lui Trump pentru Erdogan, din cauza rachetelor ruseşti comandate de turci

Trump i-a transmis lui Erdogan că achiziţionarea rachetelor ruseşti "este o problemă"

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.