Piloții unui avion au dormit în timpul zborului și au trecut de aeroportul unde trebuiau să aterizeze. Ce a urmat

62272481
IMAGO

Piloții unui zbor comercial sunt acuzați că au dormit în timp ce se aflau la manșa avionului, la 11. 277 de metri în aer.

Pentru pasageri poate fi o binecuvântare să dormi pe parcursul zborului și să te trezești la destinație, însă nu se poate spune acest lucru și despre piloți.

Pilotului automat elimină o parte din presiunea exercitată asupta piloților atunci când aceștia sunt în cabină și, deși tehnologia a ajuns departe, majoritatea oamenilor preferă să se simtă în deplină siguranță la bordul unui avion, adică sub atenta grijă a pilotului.

Doi piloți responsabili de un Boeing 737-800 Ethiopian Airlines care călătorea de la Khartoum în Sudan la Addis Abeba în Etiopia au dormit pe parcursul zborului și au ratat ocazia de a începe aterizarea așa cum era planificat, potrivit Lad Bible.

Incidentul a avut loc pe 15 august, Aviation Herald raportând că avionul a continuat să treacă de punctul în care ar fi trebuit să înceapă să coboare în timp ce încă se afla la mii de metri în aer. Controlul traficului aerian a încercat să contacteze echipajul de mai multe ori, dar se spune că piloții au ratat apelurile.

Când avionul a zburat deasupra pistei din Etiopia, pilotul automat al aeronavei s-a deconectat automat și a declanșat o alarmă, care, din fericire, a reușit să trezească piloții.
Nu este clar dacă vreunul dintre pasagerii zborului era conștient de faptul că aeronava lor și-a depășit accidental destinația, dar, din fericire, echipajul a reușit să manevreze avionul la sol pentru o aterizare sigură aproximativ 25 de minute mai târziu.

Situația pare să fie confirmată de datele de supraveghere, care au arătat că aeronava a zburat pe lângă pistă înainte de a începe coborârea și se pregătea pentru o nouă apropiere de pistă.

După ce piloții au aterizat avionul, acesta a rămas la sol timp de aproximativ două ore și jumătate înainte de a pleca pentru următorul zbor.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62279516
Când ar putea permite Rusia o vizită a AIEA la centrala nucleară de la Zaporojie

O delegaţie a AIEA ar putea vizita centrala atomoelectrică ucraineană de la Zaporojie la începutul lunii septembrie, a declarat vineri Mihail Ulianov, reprezentantul Rusiei pe lângă organizaţiile internaţionale cu sediul la Viena, unde se află AIEA.

62278633
Război în Ucraina, ziua 177. Zelenski: Rusia a organizat „şantajul nuclear”

ȘtirileProTV.ro au transmis cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia.  

62239326
Oficial rus: Țările din Occident oscilează între un război hibrid și un conflict armat

Ţările din Occident oscilează între un război hibrid şi un conflict armat deschis cu Rusia, a spus secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.