Ce s-a întâmplat cu pugilistul care i-a bătut pe jandarmi în timpul unor proteste

62013375
AFP

Un fost pugilist francez care a lovit jandarmi în timpul unor proteste ale Vestelor Galbene la începutul lunii ianuarie a primit 30 de luni închisoare, relatează The Guardian.

Christophe Dettinger, fost campion la box al Franţei în anii 2007 şi 2008, a fost surprins de camere în timp ce lovea doi jandarmi în timpul unor proteste ale Vestelor Galbene pe 5 ianuarie 2019.

Bărbatul în vâstă de 37 a primit 30 de luni de închisoare dintre care 18 luni sunt cu suspendare iar 12 luni sunt ceee ce justiția franceză numește semi-libertate. Totodată nu are voie să viziteze Parisul timp de 6 luni și să trebuie să plătească victimelor sale 2000 de euro, respectiv 3000 de euro.

În imaginile intens distribuite pe reţelele de socializare luna trecută, fostul sportiv este văzut lovind în mod repetat în zona capului, cu mişcări tipice boxerilor, un jandarm francez, lovind apoi încă un jandarm căzut la pământ.

Fostul boxer s-a predat poliţiei, dar înainte a distribuit pe internet o înregistrare în care admite că a ”reacţionat prost”⁣, dar şi-a motivat gestul ca fiind o reacţie faţă de ”⁣represiunea”⁣ poliţiei împotriva protestatarilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62015679
Vestea neașteptată primită de prințul Philip după accidentului pe care l-a provocat
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a Marii Britanii, nu va fi urmărit în justiţie în urma accidentului de automobil pe care l-a provocat luna trecută şi în care două femei au fost rănite, transmite Reuters, citând un comunicat oficial.
62021522
În interiorul celulei lui El Chapo din “Alcatrazul din munți”: "E Iadul pe pământ"
Traficantul de droguri El Chapo a fost găsit vinovat la toate cele zece capete de acuzare, printre care și trafic de droguri, iar asta i-ar putea aduce o condamnare la închisoare pe viață.
62021519
Fenomen neobișnuit. Pământul arde mocnit de mai multe zile și nimeni nu știe de ce. VIDEO
Pământul unei ferme din nordul Australiei arde mocnit de mai multe zile, iar nimeni nu știe motivul.