Ce luase cu el tânărul care a murit alături de tatăl său în implozia submersibilului Titan. Mărturia dureroasă a mamei sale

62360368

Tânărul Suleman Dawood, care a murit în submersibilul Titan, şi-a luat cubul Rubik cu el pentru că voia să doboare un record mondial, a declarat mama sa pentru BBC.

Tânărul de 19 ani a aplicat la Guinness World Records, iar tatăl său, Shahzada, care a murit şi el, luase un aparat foto pentru a surprinde momentul.

Christine Dawood şi fiica ei se aflau la bordul Polar Prince, nava de suport a submarinului, când s-a aflat că s-a pierdut comunicarea cu Titan.

"Nu am înţeles în acel moment ce a însemnat - şi apoi totul a degenerat de acolo", a spus ea.

În primul său interviu, Christine Dawood a spus că plănuise să meargă cu soţul ei să vadă epava Titanicului, dar călătoria a fost anulată din cauza pandemiei Covid, potrivit News.ro.

"Apoi am făcut un pas înapoi şi le-am dat spaţiu pentru a-l pregăti [pe Suleman], pentru că el chiar voia să meargă", a spus ea.

În afară de Suleman şi de tatăl său, Shahzada Dawood, alte trei persoane au murit la bord: Stockton Rush, în vârstă de 61 de ani, directorul executiv al OceanGate, care deţinea Titan, omul de afaceri britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, şi Paul-Henry Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, fost scafandru al marinei franceze şi explorator renumit.

Vorbind despre fiul ei, Christine Dawood a spus că Suleman iubea atât de mult cubul Rubik încât îl purta cu el peste tot, uimind privitorii prin rezolvarea puzzle-ului complex în 12 secunde.

"El a spus: "Voi rezolva cubul Rubik la 3.700 de metri sub apă, la Titanic"."

Suleman era student la Universitatea Strathclyde din Glasgow. Omul de afaceri Shahzada Dawood, care era britanic, provenea din una dintre cele mai bogate familii din Pakistan.

Familia, inclusiv fiica Alina, în vârstă de 17 ani, s-a îmbarcat pe Polar Prince de Ziua Tatălui.

Christine Dawood a declarat că s-au îmbrăţişat şi au făcut glume în momentele dinaintea urcării soţului şi fiului ei la bordul submersibilului Titan.

"M-am bucurat foarte mult pentru ei, pentru că amândoi îşi doreau cu adevărat să facă asta de foarte mult timp", a spus ea.

Christine Dawood şi-a descris soţul ca fiind de o curiozitate contagioasă faţă de lumea din jurul său - genul de persoană care făcea ca familia să se uite la documentare după cină.

"Avea acest simţ al entuziasmului de copil", a spus ea.

Christine Dawood şi fiica ei au rămas la bordul Polar Prince în timp ce misiunea de căutare şi salvare a ajuns de la speranţă la disperare.

"Cred că mi-am pierdut speranţa când am trecut de 96 de ore", a spus doamna Dawood.

Ea a spus că atunci a trimis un mesaj familiei sale. "Am spus: "Mă pregătesc pentru ce e mai rău". Atunci mi-am pierdut speranţa".

Alina a mai rezistat un pic, a spus ea. "Nu şi-a pierdut speranţa până la apelul cu Paza de Coastă. Când, practic, ne-au informat că au găsit resturi".

Familia s-a întors la St John's sâmbătă, iar duminică a ţinut o rugăciune funerară pentru Shahzada şi Suleman. Christine Dawood a spus că a fost impresionată de faptul că imamul a spus o rugăciune pentru toţi cei cinci bărbaţi ucişi.

Christine Dawood a declarat că ea şi fiica ei vor încerca să înveţe să termine cubul Rubik în onoarea lui Suleman şi că intenţionează să continue munca soţului ei.

"A fost implicat în atât de multe lucruri, a ajutat atât de mulţi oameni şi cred că vreau cu adevărat să continui această moştenire şi să îi ofer această platformă... este destul de important şi pentru fiica mea."

Christine Dawood a refuzat să discute despre ancheta în curs de desfăşurare a tragediei. Dar când a fost întrebată cum vor găsi ea şi fiica ei consolare, ea a spus: "Există aşa ceva? Nu ştiu."

"Mi-e dor de ei", a spus ea, respirând adânc. "Mi-e foarte, foarte dor de ei".

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Zelenski și Joe Biden au vorbit despre revolta eşuată a grupului Wagner în Rusia. Ce au discutat cei doi lideri

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat cu omologul său american, Joe Biden, despre revolta eşuată a grupului paramilitar Wagner în Rusia, notează AFP, potrivit Agerpres.

Incendii în Canada: Montreal se sufocă sub fum, cu aerul cel mai poluat din lume

Fumul înţepător acoperea duminică Montreal, ca urmare a incendiilor de pădure din Canada, ceea ce face ca acest oraş să fie cel mai poluat din lume, potrivit unei firme specializate, informează AFP.

Alegeri legislative în Grecia: Conservatorii obţin o majoritate absolută

Partidul conservator al premierului Kyriakos Mitsotakis a câştigat clar alegerile generale de duminică din Grecia şi se aşteaptă să obţină majoritatea absolută în Parlament, potrivit rezultatelor parţiale, informează AFP.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.