Ce a spus Joe Biden despre a doua dezbatere cu Donald Trump. ”Voi face tot ce spun experții”

62151317
Getty

Joe Biden a spus că va participa la a doua dezbatere cu Donald Trump doar dacă nu există riscuri medicale, în condițiile în care președintele SUA este infectat cu Covid-19.

 

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, s-a declarat luni dornic să participe la dezbaterea cu contracandidatul său republican, preşedintele Donald Trump, dacă experţii consideră că nu ar exista riscuri medicale ţinând cont că liderul de la Casa Albă a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus.

Trump se afla luni în a patra zi de tratament pentru COVID-19 la un spital militar din apropiere de Washington, gravitatea bolii sale nefiind deocamdată clară.

Diagnosticul a ridicat semne de întrebare chiar despre siguranţa desfăşurării celorlalte două dezbateri televizate rămase până la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

A doua dezbatere Trump-Biden, care s-au confruntat prima dată săptămâna trecută, este prevăzută pentru 15 octombrie, la Miami, statul Florida.

''Dacă oamenii de ştiinţă spun că este sigură şi că distanţele sunt sigure, atunci cred că e bine. Voi face tot ce spun experţii că este adecvat să fac'', a afirmat Biden, care în weekend a fost testat negativ la COVID-19.

El a făcut această declaraţie în statul Delaware, înainte de a se îndrepta spre Florida pentru evenimente electorale.

 

Trump rămâne 14 zile în carantină 

 

Chiar dacă va fi externat, Donald Trump va trebui să continue tratamentul întrucât el încă este supus administrării intravenoase a medicamentului Remdesivir.

Perioada obişnuită de carantină pentru o persoană testată pozitiv la noul coronavirus este 14 zile.

O dezbatere între vicepreşedintele Mike Pence şi candidata democrată la postul de vicepreşedinte, senatoarea Kamala Harris, este programată pentru miercuri.

Pence şi Harris au fost testaţi negativ la COVID-19.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62151315
Barurile şi cafenelele din Paris se închid 2 săptămâni. Mai multe țări introduc noi restricții

De marți, Parisul şi suburbiile trec la nivelul maxim de alertă sanitară, ca urmare a creşterii dramatice a numărului de infectări cu SARS COV-2.

62133355
Avertisment al OMS: „Ne îndreptăm în prezent spre o perioadă dificilă. Boala continuă să se răspândească”

Aproximativ una din zece persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus.

62151165
VIDEO. Trump a părăsit spitalul în care este tratat de COVID-19, pentru a-și saluta fanii: „Mi-aș da viața pentru el”

Preşedintele american Donald Trump a părăsit pentru scurt timp spitalul militar Walter Reed din Bethesda, în apropiere de Washington, unde a fost internat vineri pentru a se tratat de COVID-19, pentru a-şi saluta susţinătorii adunaţi în apropiere.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.