Ce a ieșit din Dunăre după ce a secat. „Încă nu ştim exact ce este. Bucăţi din ea dispar”

62482549
AFP

Epavele unor nave naziste încărcate cu explozivi, scufundate în Dunăre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au ieşit la iveală în Serbia, după seceta din iulie şi august, care a dus la scăderea nivelului fluviului, scrie Reuters.

Patru nave datând de dinainte de 1950 au ieşit, de asemenea, la iveală în Parcul Naţional Dunăre-Drava din Ungaria, în apropiere de Mohacs, unde nivelul Dunării era de numai 1,5 metri, marţi, ca urmare a valurilor de caniculă şi a secetei persistente din iulie şi august.

Navele descoperite în Prahovo se numără printre sutele de vase scufundate de-a lungul Dunării de flota de la Marea Neagră a Germaniei naziste în 1944, în timpul retragerii din faţa forţelor sovietice care înaintau, distrugând navele. Epavele pot îngreuna traficul fluvial în perioadele în care nivelul apei este scăzut.

Răspândite de-a lungul albiei fluviului, unele dintre nave au încă turete, punţi de comandă, catarge rupte şi carene strâmbe, în timp ce altele se află în mare parte cufundate în bancurile de nisip.

Endre Sztellik, paznic în Parcul Naţional Dunăre-Drava, a declarat despre una dintre nave: "Încă nu ştim exact ce este. Ceea ce este vizibil, un lucru nefericit, este că epava se diminuează pe măsură ce oamenii sunt interesaţi de ea şi bucăţi din ea dispar".

Nivelul Dunării a ajuns marţi la 1,17 metri în Budapesta, ceea ce se apropie de un minim istoric de aproximativ 0,4 metri, înregistrat în octombrie 2018. În timpul inundaţiilor, nivelul Dunării creşte mult peste şase metri.

"Europa de Est se confruntă cu condiţii secetoase critice, care afectează culturile şi vegetaţia", a indicat serviciul european pentru climă Copernicus pe site-ul său, în ultimul său raport privind seceta, publicat la începutul lunii.

Mult aşteptatele precipitaţii care au început luni ar putea conduce la creşterea nivelului Dunării până la aproximativ trei metri la Mohacs, până la sfârşitul săptămânii, apele fluviului putând acoperi din nou epavele.

Nivelul celui mai lung fluviu din Polonia, Vistula, a scăzut la un nivel minim record, lăsând la vedere bancuri de nisip în Varşovia. Nivelul apei a fost atât de scăzut încât un elan a fost filmat în timp ce traversa cursul de apă, într-o secţiune a acestuia din mediul rural.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62447034
Coreea de Nord a făcut publice imagini care dau fiori. Kim Jong-un transmite un mesaj clar întregii lumi | GALERIE FOTO

Coreea de Nord a publicat, vineri, în premieră, fotografii care arată centrifuge care produc combustibil pentru bombele sale nucleare.

62405995
Cutremur cu magnitudinea 5,1, raportat vineri. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea 5,1 s-a produs, vineri, în Insulele Izu, Japonia.

62482525
Ce au pățit cele două femei care au răspândit zvonul că Brigitte Macron este transsexuală. Reacția Primei Doamne a Franței

Două femei care au răspândit zvonul potrivit căruia Brigitte Macron este o femeie transsexuală, o dezinformare care a devenit virală până în Statele Unite, au fost condamnate joi de un tribunal corecţional din Paris pentru defăimare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.