Când va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a

62287375
AFP

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la ora locală 19:30 (21:30 ora României), în cadrul unei ceremonii private, în capela St. George a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, a anunţat joi Palatul Buckingham, transmite AFP.

Vineri seară, de asemenea de la aceeași oră, copiii reginei, inclusiv regele Charles al III-lea, se vor aduna pentru un priveghi la sicriul suveranei decedate la data de 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, în Scoţia.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe stirileprotv.ro.

Aproximativ 2.000 de persoane, printre care lideri politici şi capete încoronate, se vor aduna luni la Westminster Abbey din Londra pentru a-şi lua adio de la regina Elisabeta a II-a, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Angliei. Funeraliile de stat, primele organizate după moartea lui Winston Chruchill în 1965, vor începe la ora 10:00 GMT (ora locală 11:00).

După funeraliile de stat, sicriul va fi pus din nou pe afetul de tun şi va fi purtat prin Londra până la Wellington Arch, la Hyde Park Corner. De acolo, sicriul va fi pus într-un dric în care îşi va continua drumul spre Windsor, potrivit Agerpres.

Unde va fi înrmormântată Regina Elisabeta a II-a

Aproximativ 800 de persoane, printre care membri ai personalului reginei şi personalul care se ocupă de Castelul Windsor, vor asista la un serviciu religios ce va începe la ora locală 16:00 în capela St. George de la Castelul Windsor.

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată alături de ducele de Edinburgh în Capela Memorială a regelui George al VI-lea, o anexă a Capelei St. George. Înmormântarea, oficiată de Decanul de Windsor şi la care vor participa doar regele şi membrii familiei regale, va rămâne complet privată, fără accesul fotografilor sau al camerelor de luat vederi, fiind considerată "o ocazie de familie profund personală".

În capela St. George se află şi rămăşiţele tatălui şi mamei reginei, precum şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret. Sicriul prinţului Philip, aflat deocamdată în cavoul regal, va fi mutat în capelă pentru a fi alături de soţia sa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62287373
Vladimir Putin, după întâlnirea cu Xi Jinping: Încercările Occidentului de creare a unei lumi unipolare sunt inacceptabile
Preşedintele rus, Vladimir Putin, denunţă, joi, încercări ale Occidentului de a crea ”o lume unipolară”, într-o întâlnire cu omologul său chinez Xi Jinping, la un summit al Organizaţiei Cooperării de la Shanghai (OCS), în Uzbekistan, potrivit AFP.
62275233
Parlamentul European: Ungaria nu mai poate fi considerată o democrație deplină, ci o “autocrație electorală”
Ungaria nu mai reprezintă o democrație deplină, ci un "regim hibrid de autocrație electorală", conform unei rezoluții a Parlamentului European.
62287347
Analist: Armata construită de Putin în ultimele două decenii a fost aproape distrusă în Ucraina
De-a lungul celor aproximativ două decenii în care a fost la putere, președintele Vladimir Putin a dedicat mult timp și bani pentru construirea și modernizarea armatei Rusiei.