Bundesbank anunță că o recesiune în Germania devine din ce în ce mai probabilă

62280635
Shutterstock

Germania va intra, cel mai probabil, în recesiune la iarnă, anunță Bundesbank, potrivit căreia inflația în cea mai mare economie din Europa va depăși 10%.

 

O recesiune în Germania, cea mai mare economie a zonei euro, este din ce în ce mai probabilă, iar inflaţia va continua să accelereze şi toamna aceasta ar putea înregistra un vârf de peste 10%, se arată în raportul lunar al Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), publicat luni, transmite Reuters.

Cu o economie dependentă puternic de gazele ruseşti, Germania este printre cele mai vulnerabile ţări la o tăiere a livrărilor de energie, iar creşterea costurilor afectează deja producţia, efectele urmând să fie şi mai dureroase în următoarele luni.

"Scăderea activităţii economice în lunile de iarnă devine din ce în ce mai probabilă. Gradul ridicat de incertitudine privind livrările de gaze în această iarnă şi creşterile semnificative de preţuri vor afecta probabil semnificativ gospodăriile şi companiile", avertizează Bundensbank.

Inflația va trece de 10%

Rusia reduce exporturile de gaze ca răspuns la sancţiunile occidentale, iar majoritatea economiştilor susţin că o recesiune în Germania este inevitabilă.

Preţurile ridicate şi deficitul de gaze forţează deja Germania să reducă consumul, sectoarele mari consumatoare de energie având cel mai mult de suferit. Costurile cu energia menţin inflaţia ridicată, iar toamna aceasta s-ar putea înregistra un vârf al inflaţiei de peste 10% în Germania, de aproximativ cinci ori mai mari decât ţinta BCE, de 2%.

"Per ansamblu, rata inflaţiei ar putea ajunge 10% în toamnă. Riscurile la adresa inflaţiei sunt ridicate, în special în eventualitatea unei opriri complete a livrărilor de gazele ruseşti", se arată în raportul Băncii Centrale a Germaniei.

Instituţia avertizează că aceste evoluţii ar putea apoi spori riscul unei creşteri rapide a salariilor, în special ţinând cont de nivelul record scăzut al ratei şomajului, ceea ce ar putea perpetua inflaţia, prin apariţia unei spirale salarii-preţuri.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62244724
Pentru Europa ar putea urma chiar şi zece „ierni dificile”, anticipează premierul belgian
Premierul belgian Alexander de Croo a declarat luni că Europa riscă să se confrunte de acum înainte cu cinci până la zece „ierni dificile”, consemnează agenţia EFE.
62279793
Sanna Marin, premierul Finlandei, a fost testată negativ pentru droguri
Guvernul finlandez a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că testul făcut de premierul Sanna Marin pentru depistarea drogurilor a avut rezultat negativ.
62280580
Cetățenii "Europei bogate", tot mai săraci. Englezii se tem de o catastrofă umanitară, belgienii se asociază la plăți
Pe când în Europa ard pădurile, guvernele caută lemne de foc pentru la iarnă. Este un paradox definitoriu pentru situația economică alarmantă de pe continentul nostru.