Bulgarii se tem ca dupa ce au interzis fumatul in spatiile publice, turistii vor prefera Romania

×
Publicitate

Daca aveti bilete la bulgari pentru aceasta vara, atunci este bine sa stiti ca de astazi, vecinii de la sud de Dunare interzic fumatul in spatiile publice inchise. Legea va fi aplicata inclusiv in hotelurile si restaurantele de pe litoral.

Este si motivul pentru care cei din domeniu se gandesc cu groaza ca masura le va goni turistii, iar asta le-ar putea aduce pierderi de pana la 150 de milioane de euro pe an.

Masura se aplica deja de la miezul noptii si este cat se poate de stricta. Bulgarii nu au voie sa isi aprinda tigara in locurile de munca, restaurante, baruri, mijloace de transport in comun, cinematografe, teatre si hoteluri.

Tigarile vor ramane neaprinse si in apropierea spatiilor de joaca ale copiilor sau in locurile publice de agrement. Pe aeroporturi, in schimb, vor exista cabine speciale.

In fata atator reguli hotelierii sunt usor disperati.

Oricum, legea a intrat in vigoare cu un an mai tarziu fata de planul initial. Bulgarii se temeau inca de pe-atunci ca turistii care tin mortis sa fumeze unde si cand vor, fara sa se teama ca vor fi amendati, se vor reorienta catre tara noastra.

Autoritatile bulgare au adoptat legea sperand ca vor mai tempera apetitul cetatentilor pentru tutun. Aproape 40% dintre bulgari sunt fumatori, iar o treime din femei nu renunta la tigara nici atunci cand sunt insarcinate

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
60580566
Cel mai mare genocid din Europa de dupa al Doilea Razboi Mondial,negat de noul presedinte al Serbiei

Tomislav Nikolic, noul presedinte ales al Serbiei, si-a inceput mandatul cu o declaratie controversata. Acesta considera ca uciderea in masa a 8000 de barbati si baieti din Bosnia in 1995 nu poate fi catalogata un genocid.

60580562
Romania, investigata pentru antisemitism. Alte 8 tari sunt in vizorul Uniunii Europene

Situatia evreilor, problema antisemitismului si a comunitatilor evreiesti din Europa sunt aduse in discutie de catre Uniunea Europeana si Institutul de Cercetare a Evreilor din Londra.

60580561
60 de ani in care coroana i-a definit viata. Transformarea in imagini a Reginei Elisabeta a II-a

Anglia e in sarbatoare. Se implinesc 60 de ani de la incoronarea reginei Elisabeta a-II-a. Cu aceasta ocazie sunt organizate mai multe evenimente festive.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.