Bulgaria suspendă utilizarea AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani cu risc de tromboză

62185047
Profimedia

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului împotriva Covid-19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un risc crescut de tromboză, a declarat luni ministrul bulgar al Sănătăţii, Kostadin Angelov, relatează Reuters.

Bulgaria a vaccinat circa 638.400 de persoane cu o primă doză de ser, circa o treime dintre acestea cu vaccinul AstraZeneca, în una dintre cele mai lente campanii de vaccinare din UE.

"Vaccinul AstraZeneca nu va fi administrat femeilor sub 60 de ani cu risc crescut de tromboză şi/sau diagnosticate cu trombocitopenie", a declarat ministrul Kostadin Angelov.

Angelov a afirmat că persoanele care au primit deja o primă doză de vaccin AstraZeneca şi nu au prezentat efecte adverse ar trebui să primească a doua doză din acelaşi vaccin.

Cei care nu doresc să primească a doua doză de la AstraZeneca pot opta pentru un vaccin de la Pfizer-BioNTech după circa 84 de zile de la prima vaccinare, a mai spus el.

Bulgaria, cu o populaţie de 7 milioane de locuitori, urmează să primească peste 5,5 milioane de doze de vaccinuri aprobate în UE până la sfârşitul lunii iunie, inclusiv 3,5 milioane de doze de la Pfizer-BioNTech, ceea ce va ajuta ţara să atingă imunitatea colectivă până la sfârşitul lunii iulie, a mai spus Angelov.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62185642
UE: Mobilizarea militară rusă la frontiera cu Ucraina, cea mai masivă de până acum
Peste 150.000 de militari ruşi au fost comasaţi la frontiera Ucrainei şi în Crimeea anexată, a anunţat luni şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell.
62185639
O bătrână și-a exclus rudele din testament și le-a lăsat săracilor o moștenire 5 milioane de euro
Genoveza Angela Torelli, care a lucrat ca medic stomatolog și care a murit la data de 12 martie, la vârsta de 91 de ani, le-a lăsat unor organizații caritabile o moștenire de aproape 5 milioane de euro.
62185638
Țara care vrea să facă o petrecere cu 10.000 de invitați, în timp de pandemie. Care e motivul
O petrecere cu 10.000 de invitaţi planificată în cadrul unui program-pilot cu scopul de a stabili dacă pot fi organizate în siguranţă evenimente în timpul pandemiei de coronavirus a stârnit indignare în Ţările de Jos, conform DPA.