Bulgaria o va susține pe Kovesi pentru funcția de procuror șef european

62024782
Agerpres

Premierul bulgar Boyko Borisov va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, anunță presa bulgară, care citează surse guvernamentale.

Inițial, la primul vot privind candidatura lui Kovesi pentru această funcție, desfășurat în februarie, ambasadorul Bulgariei la UE a votat împotriva fostei șefe a DNA.

Însă, autoritățile de la Sofia par să-și fi schimbat modul de abordare, după schimbările intervenite la conducerea instituțiilor europene, după alegerile din 26 mai, scrie site-ul novinite.com.

Sursa citată notează, de asemenea, că, în urmă cu câteva zile, și președintele francez Emmanuel Macron i-a transmis lui Klaus Iohannis că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert și că o va susține pe Laura Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European.

Noul președinte al Parlamentul European, David Sassoli, a anunțat și el că va susține în continuare candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European.

Potrivit reglementărilor europene, șeful Parchetului European este desemnat de comun acord de Parlamentul European și de Consiliu, pentru un mandat de 7 ani.

Laura Codruța Kovesi, Jean-François Bohnert și germanul Andrés Ritter au fost audiați la sfârșitul lunii februarie în comisiile CONT și LIBE ale Parlamentului European.

Fosta șefă a DNA a obținut cele mai multe voturi în ambele comisii, astfel încât a fost desemnată candidata Parlamentului European. Românca s-a clasat însă pe locul doi în cadrul votului în COREPER, care reunește ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles, în urma candidatului Franței.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62064197
Ipostaza în care au fost prinși doi turiști în Veneția. Au primit o amendă usturătoare
Amendă usturătoare pentru doi turişti germani prinși că fierbeau cafea direct pe treptele celebrului pod Rialto din Veneţia, relatează Daily Mail. 
61916532
Lufthansa și British Airways au suspendat zborurile către Cairo. Explicația
British Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă. Și Lufthansa a spus că a anulat zborurile de la Frankfurt și Munchen către Cairo, însă acestea vor fi reluate duminică. 
62064171
Incendii devastatoare în Portugalia: mii de oameni evacuați, drumuri închise
Sute de pompieri, dintre care patru au fost răniţi, au luptat sâmbătă contra incendiilor care au cuprins o zonă de munte din centrul Portugaliei unde focul a ucis peste o sută de persoane în 2017.