Brexit. Marea Britanie consideră că negocierile „nu au sens” fără o schimbare din partea UE

62151130
Getty

Londra a repetat luni că reluarea negocierilor comerciale post-Brexit cu UE "nu are sens" în lipsa unei schimbări de poziţie a Celor 27, declarându-se totuşi deschisă la "intensificarea" discuţiilor propusă de Bruxelles, relatează AFP.

Summitul UE de săptămâna trecută "nu a lăsat nicio bază pentru ajungerea la un acord", a declarat ministrul Michael Gove, însărcinat cu coordonarea acţiunii guvernamentale, în Parlament.

"Nu are niciun sens să continuăm să negociem. Atâta timp cât UE îşi menţine poziţia, astfel de discuţii nu vor avea sens", a adăugat el.

El a salutat totuşi declaraţiile negociatorului şef european Michel Barnier, care s-a declarat pe Twitter "disponibil pentru intensificarea discuţiilor (...) pe baza textelor juridice".

"Evident, trebuie să ne asigurăm că lucrăm pe baza intensificării pe care ei o propun. Prefer să privesc spre viitor cu optimism şi spre trecut cu mânie", a mai spus Gove.

Deja foarte dificile, negocierile comerciale s-au înveninat şi mai mult joi, notează AFP, când reprezentanţii Celor 27 reuniţi în Consiliul European au cerut concesii din partea Londrei, precizând în acelaşi timp că vor să continue convorbirile pentru încheierea unui acord de liber schimb înaintea sfârşitului acestui an.

A doua zi, Boris Johnson a apreciat că discuţiile sunt "terminate", fără o "schimbare fundamentală" de abordare din partea UE.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62151123
Donald Trump, atac la adresa lui Anthony Fauci. „Dacă îl ascultam, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morţi”

Preşedintele american Donald Trump l-a criticat din nou luni pe medicul Anthony Fauci, figură foarte respectată în SUA şi membru al celulei de criză de la Casa Albă pentru gestionarea crizei sanitare, relatează AFP.

62153699
Aproape 170.000 de oameni au murit în plus în UE în pandemie, faţă de media ultimilor 4 ani

Aproape 170.000 de persoane au murit în plus în 26 de state membre ale Uniunii Europene în timpul primului val al pandemiei de coronavirus, între lunile martie şi iunie, decât în perioada similară a precedenţilor patru ani.

62153830
Peste 10 milioane de cazuri de Covid-19 la nivel global, în doar o lună. Măsuri tot mai dure în Europa

De la începutul crizei sanitare, peste 40 de milioane de pământeni s-au îmbolnăvit de Covid. Înspăimântător este că ultimele 10 milioane de cazuri noi au apărut doar în ultima lună.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.