Bilanț negru în Iran. Covid-19 a lăsat orfani cel puțin 51.000 de copii

62219597
Getty

Peste 51.000 de copii din Iran au pierdut un părinte din cauza pandemiei de Covid-19, au anunțat autoritățile iraniene, potrivit BBC.

Unul dintre aceste cazuri este cel al Elizei, în vârstă de patru ani.

Fetița era foarte atașată de tatăl ei. Citeau și cântau împreună, iar el era mereu acolo când venea ora de culcare.

Într-o zi, bărbatul în vârstă de 40 de ani a început să tușească. Transportat la spital, el a fost diagnosticat cu Covid-19, iar la scurtă vreme a murit.

Acum, fetița este foarte afectată de moartea tatălui său.

„Devine neliniștită, dacă nu sunt lângă ea un minut. Crede că s-ar putea să nu mă mai întorc, la fel ca tati”, a declarat Afrooz, mama Elizei.

În Iran, pierderea unui părinte nu este singura problemă majoră cu care se confruntă copiii.

De aproape un an și jumătate, mulți dintre aceștia urmează cursurile școlare de acasă, așa că nu au acces la sprijinul deplin al autorităților, al prietenilor sau al colegilor, atâta vreme cât criza COVID-19 nu se va termina.

Impactul, se tem specialiștii, ar putea fi puternic.

„Copiii care își pierd părinții simt că viața este imprevizibilă”, a spus doctorul Samineh Shaheem, profesor de psihologie în Londra.

„Ei simt că nu mai au control asupra vieții. Acest lucru ar putea avea efecte pe termen lung, în vreme ce ar putea crește riscurile traumei pe termen scurt și efectele adverse asupra sănătății”, a adaugat specialistul.

În comparație cu mulți alți copii, situația Elizei este rezonabilă, având în vedere că mama ei este profesoară și are un salariu cu care o poate întreține.

Pentru multe familii, viața este mai dificilă, în special în cele în care persoana decedată era cea care câștiga banii necesari pentru întreținerea gopodăriei.

Când a început pandemia, Iranul avea deja probleme serioase din cauza sancțiunilor economice impuse de SUA, a corupției pe scară largă și a gestionării defectuoase.

Apoi, în primul an de criză, peste un milion de iranieni și-au pierdut locurile de muncă, potrivit autorităților, iar consecințele au fost cumplite.

„Incertitudinea economică și dificultățile financiare ar putea să îi împingă pe unii copii mai mari în afara sistemului de educație, pentru a le permite să se angajeze, ceea ce înseamnă că vor fi vulnerabili la exploatare”, a afirmat doctorul Shaheem.

Iranul este una dintre țările cele mai afectate de Covid-19, în Orientul Mijlociu. Bilanțul oficial al deceselor a ajuns la 120.000, dar chiar și autoritățile iraniene admit că numărul ar putea fi mai mare.

Mulți cetățeni sunt de părere că numărul deceselor ar fi putut fi redus dacă liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, nu ar fi refuzat inițial să importe vaccinurile anti-Covid produse în Occident.

În cele din urmă, oficialii au renunțat la această decizie și au achiziționat un număr important de doze, dar campania de vaccinare înaintează cu greutate.

Până acum, doar 20% din populație a fost imunizată, deși președintele Ebrahim Raisi promisese că 70% dintre cetățeni vor fi vaccinați până la sfârșitul lunii septembrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62219593
Anunț șocant în Cehia: șeful statului e prea bolnav pentru a-şi mai putea îndeplini atribuţiile

Preşedintele ceh Milos Zeman este prea bolnav în acest moment pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile, a afirmat luni preşedintele Senatului ceh, Milos Vystrcil.

62219592
Primii câștigători ai premiului „Earthshot” au fost anunțați de prințul William

Niște iniţiațive din Italia şi Costa Rica au fost vedetele premiilor:

62219550
Atac sângeros într-o piață din Nigeria. Zeci de oameni au fost uciși

Zeci de oameni au fost ucişi de indivizi înarmaţi aparţinând unei grupări criminale care au atacat o piaţă din nord-vestul Nigeriei, potrivit autorităţilor locale, informează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.