Băiatul cu nanism hărțuit de colegi, vedetă la un meci de rugby

62111670
Getty

Quaden, băiețelul de 9 ani hărțuit la școală de colegi pentru că suferă de nanism, a condus pe teren o echipă de rugby din Australia, în fața a mii de fani, relatează CNN.

Băiatul a fost invitat căpitanul echipei Indigenous All Stars să conducă echipa în teren la meciul demonstrativ contra New Zealand Maoris de duminică.

„Suntem aici să te sprijinim, prietene”, a transmis căpitanul Latrell Mitchell, într-un mesaj video, în care era însoțit de întreaga echipă.

Quaden a emoționat întreaga lume după ce mama sa a postat pe o rețea de socializare un clip în care băiatul care plânge în hohote după ce a fost hărțuit la școală pentru că suferă de nanism.

Yarraka Bayles din Queensland, Australia, a postat pe internet o filmare cu fiul său pentru a arăta ce efecte are fenomenul „bullying” asupra fiului ei Quaden.

Pe filmarea se poate vedea cum Quaden plânge în hohote și îi spune mamei sale că vrea să se spânzure.

„Vreau să mă înjunghii în inimă. Vreau să mă omoare cineva”, sunt vorbele terifiante ale copilului.

Mama băiatului povestește că abia îl luase pe acesta de la școala, când a fost martoră unui episod de hărțuire și că vrea să arate tuturor prin ce stări trece copilul din cauza celorlalți copii.

Clipul video a fost vizionat de peste 14 milioane de ori, atrăgând atenția mai multor vedete.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62111663
Cutremur cu magnitudinea 5,7 la granița între Turcia și Iran. Nouă morți și 40 de răniți
Un seism cu magnitudinea 5,7 s-a produs duminică dimineaţă la graniţa dintre Iran şi Turcia și a provocat decesul a cel puţin nouă persoane în Turcia şi rănirea altor 40 în Iran, potrivit autorităţilor din cele două ţări.
62103501
Descoperirea făcută pe șantierul unei autostrăzi din Cehia. Sunt vechi de peste 7000 de ani
Descoperire de senzaţie făcută în Cehia. Pe traseul unei viitoare autostrăzi, la 120 de kilometri de Praga, specialiștii au găsit bucăţi de lemn despre care se crede că ar fi cele mai vechi scoase la lumină vreodată.
62111641
Discuție aprinsă între Macron și o femeie la un târg agricol. „Sunt prea ocupat”
Ediția cu numărul 57 a Salonului Internaţional de Agricultură de la Paris a fost inaugurată de preşedintele Emmanuel Macron într-o atmosferă tensionată.