Avion plin cu provizii anti-coronavirus, prăbușit în Somalia. Cel puțin 6 oameni au murit

62123457
Twitter

Şase persoane aflate la bordul unui avion ce transporta provizii destinate combaterii epidemiei noului coronavirus s-a prăbuşit luni în Somalia, a informat ministrul transporturilor din Mogadishu.

Oficialul a refuzat să facă speculaţii cu privire la cauza accidentului, dar un fost ministru al apărării a declarat pentru Reuters că a discutat cu un martor de pe aerodrom, conform căruia se pare că aparatul de zbor a fost doborât.

Abdirashid Abdullahi Mohamed, fost ministru somalez al apărării, a declarat că a vorbit cu un martor de pe aerodrom care i-a spus că avionul a încercat să aterizeze, dar a fost nevoit să se rotească în zbor din cauza unor animale sălbatice aflate pe aerodrom şi apoi, la a doua încercare de aterizare, se pare că a fost atins într-o aripă, potrivit Jerusalem Post.

El a furnizat imagini care arătau avionul în flăcări, bucăţi din acesta împrăştiate pe o zonă restrânsă şi coada avionul rămasă intactă şi a arătat o listă cu numele celor şase pasageri. Reuters nu a putut să verifice imediat imaginile şi nici să confirme numele.

Militanţii Al-Shabaab din Somalia, care au conexiuni cu al-Qaeda, sunt prezenţi în zona în care s-a prăbuşit avionul, deşi oraşul Bardale din regiunea sudică a Golfului şi aerodromul său sunt păzite de forţe somaleze şi de trupe etiopiene. Etiopia are trupe în Baidoa şi Bardale ca parte a misiunii de menţinere a păcii a Uniunii Africane.

6 persoane au murit în accident

 

Şase persoane - pilotul, copilotul, inginerul de zbor, un pilot stagiar şi două persoane care lucrează pentru linia aeriană - erau la bord, a declarat ministrul transporturilor Mohamed Salad. Până în prezent au fost recuperate cinci cadavre, a precizat el.

Salad a declarat că a trimis o echipă de anchetă care va sosi marţi la locul accidentului şi a apreciat ca binevenită orice acordare de asistenţă internaţională, transmite Agerpres.

Agenţia de ştiri Somalia a informat că avionul prăbuşit aparţinea companiei African Express Airways.

Purtătorul de cuvânt al armatei etiopiene a declarat că nu are cunoştinţă de accident.

Gruparea Al-Shabaab nu a fost imediat disponibilă pentru comentarii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62123454
Studiu: Primul caz de coronavirus în Franța ar fi apărut încă din decembrie 2019

Medici francezi sunt de părere că noul coronavirus circula deja în ţară la sfârşitul lunii decembrie. Această concluzie a fost trasă după ce ulterior a fost diagnosticat un pacient care fusese internat într-un spital din regiunea Paris la 27 decembrie.

62123443
Un român a rămas blocat de o lună în Vietnam, din cauza pandemiei. "Vreau acasă!"

Zeci de români sunt blocați în diverse colțuri ale lumii din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Mulți se află în țări exotice și s-au adaptat la noile realități.

62123442
Raport: Ostilitatea față de Beijing poate degenera într-un conflict armat între SUA şi China

Ostilitatea faţă de regimul chinez riscă să atingă rapid un nivel fără precedent de la reprimarea în sânge a contestării din Piaţa Tiananmen, în 1989, şi ar putea avea consecinţe diplomatice dure, conchide raportul unui institut chinez, scrie Reuters.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.