Australia se pregătește de ce e mai rău. Țara a raportat un nou record de cazuri pozitive

62196200
Shutterstock

Australia, care luptă să ţină sub control cel mai puternic val al epidemiei de COVID-19 cu care s-a confruntat până în prezent, a raportat, sâmbătă, un nou record de 1.756 de cazuri positive. Autorităţile au lansat un nou apel la vaccinare.

Majoritatea cazurilor s-au înregistrat din nou în New South Wales, care luptă cu valul provocat de infecţiile cu varianta Delta încă de la jumătatea lunii iunie. Acest stat a raportat sâmbătă 1.533 de noi cazuri şi 4 decese, potrivit Reuters.

Statul vecin Victoria a raportat 190 de cazuri, Australian Capital Territory 32 de cazuri, iar Queensland unul singur. Nivelul recent al cazurilor cotidiene este aproape dublu faţă de nivelul valului pandemic anterior, înregistrat în urmă cu un an.

După ce au ajuns la concluzia că acest val nu poate fi eliminat - o strategie de succes folosită de statele şi teritoriile australiene în cursul valurilor anterioare - autorităţile din statele New South Wales şi Victoria s-au concentrat pe accelerarea inoculărilor pentru a scădea virulenţa cazurilor.

Deşi infecţiile din statul Victoria, aflat în cel de-al 6-lea lockdown, au scăzut uşor faţă de ziua precedentă, vineri, când s-au înregistrat 208 cazuri, autorităţile sanitare susţin că valul epidemic nu a ajuns încă la maxim.

„Tendinţa generală este de creştere lentă dar susţinută. Din acest motiv vaccinarea este atât de importantă, aşa cum este şi respectarea regulilor”, a declarat într-o conferinţă de presă responsabilul cu sănătatea publică din statul Victoria, Brett Sutton.

New South Wales, cel mai populat stat australian, se aşteaptă la peste 1.000 de noi cazuri pe zi timp de cel puţin încă două săptămâni, vârful spitalizărilor urmând să fie atins în octombrie, conform estimărilor.

Victoria, New South Wales şi Australian Capital Territory, care împreună reprezintă aproape 60% din populaţia de 25 de milioane de locuitori ai Australiei, se află în regim strict de lockdown de mai multe săptămâni. Restricţiile vor continua până când 70% din populaţie va fi complet vaccinată, conform autorităţilor. În ritmul actual de vaccinare, acest prag ar putea fi atins la sfârşitul lui octombrie sau la începutul lunii noiembrie.

Doar aproximativ o treime dintre persoanele cu vârsta de peste 16 ani au fost vaccinate, dar, menţionează Reuters, ritmul vaccinărilor a accelerat, iar guvernul federal australian se grăbeşte să asigure mai multe vaccinuri Pfizer.

De la începutul pandemiei, Australia a înregistrat puţin sub 60.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.036 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62211121
O tânără din Rusia călătorește în mașină cu un urs himalayan pe locul pasagerului din dreapta

Veronika Dichka, o tânără de 24 de ani din Rusia, a fost suprinsă călătorind alături de un urs himalayan, numit Toptyzhka, într-o mașină, scrie The Sun.

62200876
Noua Zeelandă a înregistrat primul deces cauzat de COVID-19, după 6 luni

Noua Zeelandă a înregistrat, vinery, un prim deces legat de COVID-19 după mai bine de 6 luni.

62211120
Un veteran de război, în vârstă de 105 ani, a dezvăluit care este secretul longevității

Harry White, născut în 1916, a sărbătorit împlinirea a 105 ani pe 30 august. Bărbatul a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial și a fost ofițer în cadrul Serviciilor Secrete.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.