A început deja votarea la alegerile europarlamentare. În două state UE s-a încheiat procesul electoral

×
Publicitate

A început votul pentru europarlamentare în Uniunea Europeană. În Italia, Cehia, Irlanda și Țările de Jos, oamenii au trecut deja pe la urne. Estonia a fost prima țară care a votat anticipat, în mare parte online.

A început votul pentru alegerile europarlamentare în statele membre UE.

În Italia, Cehia, Irlanda și Țările de Jos, oamenii au trecut deja pe la urne. Iar în țările Baltice startul votului s-a dat încă de la începutul săptămânii. Estonia a fost prima țară care a votat anticipat, iar cetățenii cu drept de vot și-au putut exprima opțiunea online.

Chiar dacă unii au început deja numărătoarea voturilor, rezultatele vor fi aflate abia duminică. În total, aproxiamtiv 373 de milioane de europeni sunt așteptați în aceste zile să participe la acest scrutin.

Presiunea migrației, războaiele din Ucraina și Gaza, scumpirea traiului, ori criza climatică sunt principalele subiecte dezbătute în campania electorală, care s-a încheiat sâmbătă în toate țările uniunii.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62445491
Cum vor arăta buletinele de vot la alegerile din 2024. DOCUMENT
12 partide sau alianţe și patru candidați independenți s-au înscris la alegerile europarlamentare. Biroul Electoral Central a validat lista finală a candidaților la alegeri 2024 și a stabilit ordinea în care vor fi înscrise partidele pe buletinul de vot.
62440868
Alegeri europarlamentare 2024, LISTA completă a candidaților: 12 partide şi alianţe, dar şi 4 candidaţi independenţi
Biroul Electoral Central a anunţat că 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 4 candidaţi independenţi s-au înscris la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.
62162216
Ghidul alegătorilor care votează în diaspora la alegerile europarlamentare din 2024. Tot ce trebuie să știe românii din afară
Ministerul Afacerilor Externe a publicat un Ghid destinat alegătorilor care doresc să voteze la secțiile de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 2024.