Atentat cu vestă explozivă revendicat de ISIS, în Kabul. Sunt cel puţin 7 morţi

61973477
Agerpres

Cel puţin şapte persoane au fost ucise duminică la Kabul într-un atac sinucigaş comis la ora încheierii programului în apropierea ministerului Dezvoltării Rurale, unde se aflau prezenţi consilieri străini.

Acest nou atac a avut loc în ziua în care ONU a anunţat cel mai grav bilanţ al victimelor civile în ultimii zece ani, cu aproape 1.700 de afgani ucişi de la începutul anului, în principal în atentate.

"Ţinta atentatului este încă incertă. Conform informaţiilor noastre, cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte 15 rănite în acest atac - civili şi membri ai serviciilor de securitate", a indicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei afgane.

Potrivit acestuia, atacatorul kamikaze a venit pe jos şi a declanşat vesta explozivă pe care o purta. El a fost împiedicat să avanseze mai mult de către membri ai forţelor de securitate care şi-au pierdut astfel viaţa.

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al ministerului vizat a confirmat cel puţin şase morţi, niciuna dintre victime nefăcând parte din personalul instituţiei.

"Atacatorul kamikaze s-a aruncat în aer în apropierea ministerului, dar au existat forţele de securitate", care i-au barat drumul, a precizat oficialul citat, care a adăugat că o maşină a consilierilor străini, parcată în apropiere, a fost parţial avariată, dar aceştia nu au fost afectaţi.

Atentatul a avut loc în jurul orei locale 16,30, pe o mare arteră din vestul capitalei afgane. Locuitorii din zonă au relatat pe Twitter şi pentru AFP că explozia a fost una puternică şi că au auzit numeroase sirene ale ambulanţelor.

Acest nou atentat a fost revendicat, într-un comunicat, de jihadiştii din SI, potrivit SITE Intelligence Group, înscriindu-se într-o lungă serie de atacuri ce au vizat clădiri guvernamentale.

Afganistanul a înregistrat cel mai ridicat bilanţ al deceselor în rândul civililor în primul semestru din 2018, în ciuda celor trei zile de armistiţiu din iunie, a anunţat duminică ONU, potrivit AFP.

Cu 1.692 de civili ucişi, jumătate dintre ei în atentate atribuite grupării jihadiste Stat Islamic, între 1 ianuarie şi 30 iunie, această perioadă s-a dovedit cea mai sângeroasă de când ONU a început să contabilizeze victimele civile în urmă cu zece ani.

În total în această perioadă a fost înregistrat un număr de 5.122 de morţi şi răniţi printre civili, a precizat Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA).

Capitala, Kabul, şi provincia Nangarhar, în est, au fost cele mai mai afectate, inclusiv în timpul armistiţiului din care Stat Islamic a fost exclus.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61866313
Turiști condamnați la închisoare, după ce au furat cărămizi de la Auschwitz
Doi turiști ungari au fost condamnați la închisoare cu suspendare, după ce sâmbătă au încercat să fure cărămizi de la ruinele unui crematoriu din fostul lagăr de concentrare Auschwitz.
61973435
Au așteptat 7 ore ca să cumpere o jucărie de pluș. Oferta care a stârnit isterie
Plăteşte atâţia dolari cât îţi este vârsta. Oferta s-a dovedit irezistibilă pentru mii de americani şi canadieni care au asediat magazinele de jucării ale unui lanţ popular.
61972920
Donald Trump: „Avem mulți inamici: UE, Rusia și China”. Reacția lui Tusk
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, într-un interviu difuzat duminică, că Rusia, Uniunea Europeană și China sunt „inamicii” Statelor Unite.