Atentat comis de ISIS, în Afganistan. 20 de persoane au murit, 16 au fost rănite

61967063
Agerpres

Cel puțin 20 de persoane au murit, iar alte 16 au fost rănite, sâmbătă, în urma unui atentat sinucigaș care a avut loc în provincia Nangarhar din estul Afganistanului, unde se sărbătorea încheierea Ramadanului. 

Atentatul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic, conform EFE și DPA.

„În jurul orei (locale) 17:30, în localitatea Ghazi Amanulah Khan din districtul Rodat, un insurgent sinucigaş care se deplasa pe jos şi-a detonat explozivii între un grup de talibani şi civili care se reuniseră pentru a sărbători încetarea focului”, a declarat agenţiei EFE un purtător de cuvânt al guvernului provincial, informează Agerpres.

Printre victime se numără combatanţi talibani, membri ai trupelor de securitate şi civili.

Provincia Nangarhar este principala bază din Afganistan a grupării Statul Islamic, care a revendicat acest atentat printr-un comunicat difuzat de către agenţia sa Amaq pe reţeaua mesageriei Telegram.

Atentatul survine în a doua zi a încetării focului între militanţii talibani şi trupele guvernamentale, în baza căreia autorităţile afgane au permis vineri intrarea a mii de combatanţi talibani în zonele controlate de armata afgană.

Anunţată pentru o durată de trei zile, această încetare a focului, fără precedent în cei 17 ani de conflict, a fost prelungită sâmbătă de preşedintele Afganistanului, Ashraf Gani.

Într-un discurs adresat naţiunii, şeful statului afgan a spus că a ordonat trupelor sale să prelungească armistiţiul, fără să precizeze însă pentru cât timp, şi a solicitat talibanilor să procedeze la fel. Preşedintele şi-a reînnoit cu acest prilej apelul pentru desfăşurarea unor negocieri de pace, asigurând că executivul său este pregătit să ia în discuţie toate cererile insurgenţilor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61967042
Macedonia ar putea intra în NATO, după schimbarea numelui. Cum privește Rusia această posibilitate

Grecia și Macedonia au ajuns la o înțelegere privind schimbarea numelui fostei Reublici Iugoslave, după zeci de ani de dispute.

61956979
Ciocniri sângeroase într-un oraș din Turcia. 19 persoane, arestate

19 persoane au fost arestate, sâmbătă, în Turcia, ca urmare a unor confruntări sângeroase care au avut loc în timpul campaniei electorale dintr-un oraș prokurd de la frontiera cu Siria.

61967035
Franţa a trimis forţe speciale în Yemen. Ce tabără susţine Parisul

Forţe speciale franceze sunt prezente pe teren în Yemen, alături de forţe din Emiratele Arabe Unite, a relatat joi cotidianul francez Le Figaro, citând două surse militare, transmite Reuters.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.