Atac în timpul unei ceremonii politice la Kabul. 27 de morți și 29 de răniți

62113981
Getty

Cel puţin 27 de oameni au murit, printre care femei şi copii, şi 29 au fost răniţi în atacul care a avut loc vineri în timpul unei ceremonii politice la Kabul, a informat Ministerul afgan al Sănătăţii, potrivit Reuters şi AFP.

"27 de trupuri neînsufleţite şi 29 de răniţi transportaţi de ambulanţe... până acum", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Wahidullah Mayar, adăugând că numărul victimelor ar putea creşte.

Înainte de aceasta, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan informa despre cel puţin 18 persoane rănite, anticipând la rândul său o creştere a numărului de victime.

Un bărbat înarmat a atacat participanţii la reuniunea politică ce avea loc la Kabul, la care erau prezenţi importanţi oameni politici afgani, printre care Abdullah Abdullah, care a scăpat fără a fi rănit din atac, potrivit Agerpres.

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul.

Talibanii au negat orice implicare în acest atac comis împotriva unei ceremonii de comemorare a lui Abdul Ali Mazari, politician din minoritatea hazara, ai cărei membri sunt majoritatea şiiţi, într-un Afganistan preponderent sunit.

Acest incident survine la mai puţin de o săptămână de la semnarea unui acord, sâmbăta trecută, la Doha, între SUA şi talibani, care deschide calea pentru o retragere completă a trupelor străine din Afganistan în 14 luni, în schimbul unor garanţii din partea insurgenţilor.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62113969
Un terorist sinucigaş s-a aruncat în aer lângă ambasada SUA din Tunis

Un dublu atentat sinucigaş a vizat vineri poliţişti care asigurau paza ambasadei SUA la Tunis, rănind cinci agenţi şi un civil, în primul atac din capitala Tunisiei în opt luni de zile, informează AFP.

62113959
Coronavirusul a ajuns și la Vatican. Reacția Sfântului Scaun

Un pacient din Vatican a fost diagnosticat cu noul coronavirus, acesta fiind cel mai mic stat din lume în care se înregistrează un caz de infectare cu Covid-19.

62112704
Numărul 2 din diplomaţia Iranului a murit după ce s-a infectat cu coronavirus

Fostul viceministru de externe iranian Hussein Sheikholeslam a murit după ce a contractat virusul COVID-19, informează vineri DPA.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.