Atac armat cu luare de ostatici, la cel mai mare azil pentru veterani din Statele Unite

61945840

Un bărbat înarmat a pătruns, vineri seara, în cel mai mare azil pentru veterani din Statele Unite, la o petrecere de rămas-bun, unde a deschis focul și a luat cel puțin trei ostatici.

 „Avem o situație activă legată de un atacator, în orașul californian Yountville”, a spus ofițerul de poliție John Frasen.

Ca urmare a incidentului, poliția a evacuat întreaga zonă în care se află căminul pentru veterani din orașul Yountville, unul dintre cele mai importante din regiunea californiană Napa Valley, scrie Associated Press.

Potrivit USA Today, pentru moment nu sunt informații referitoare la persoane moarte sau rănite. La locul atacului – căminul în care trăiesc aproximativ 1000 de persoane - au fost trimise ambulanțe, mai multe mașini de pompieri, cât și o mașină blindată a poliției.

Daily Mail notează că atacatorul ar purta o vestă antiglonț și ar ține captive trei persoane. LA Times precizează că atacatorul ar fi și el un veteran, care ar fi luptat în războiul din Afganistan. El ar avea 36 de ani și ar fi membru al „Pathway Home”, un program privat dedicat veteranilor din Irak și Afganistan care au traume emoționale. El ar fi fost terminat programul de terapie în urmă cu două săptămâni, conform Napa Valley Register.

Astfel, instituții responsabile cu ordinea publică au trimis echipe de negociatori la azil, însă acestea nu au reușit să contacteze bărbatul înarmat, spun autoritățile.

„Autoritățile au răspuns unui apel legat de prezența unui bărbat înarmat în sala principală din azilul pentru veterani Yountville. Întreagul perimetru este securizat, iar toți rezidenții și angajații sunt adăposturi de siguranță”, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Veterani, Joshua Kiser, conform LA Times.

Larry Kamer a declarat pentru AP că soția sa, Devereaux Smith, se afla la petrecere, când l-a sunat să îi spună că un bărbat înarmat a intrat tăcut în încăpere. Astfel, acesta i-ar fi lăsat pe unii dintre oameni să plece, în timp ce pe alții i-ar fi luat ostatici.

Potrivit acestuia, printre persoanele reținute de atacator este un fundraiser al organizației nonprofit „Pathaway Home”, care gestionează cămine pentru veterani.

La rândul său, Jan Thornton s-a temut că și tatăl ei, un bărbat de 96 de ani care a fost pilot în al Doilea Răbzboi Mondial, este încă în clădire. Însă unul dintre prietenii acestuia a sunat-o și i-a spus că tatăl ei este în siguranță.

„Nu înțeleg lumea în care trăim astăzi. Chiar nu o înțeleg. Este o comunitate mică, în care ne știm cu toții între noi. Napa Valley este un loc minunat. Să știi că asta se întâmplă în apropiere este îngrijorător”, a declarat Elizabeth Naylor, manage de evenimente, care lucrează în apropiere de azil.

David Ferguson, unul dintre veteranii care locuiesc la acest cămin, a calificat drept „nebunesc” incidentul: „Ce face bărbatul ăsta înarmat aici? Suntem o grămadă de bătrâni. Majoritatea oamenilor de aici au 80-90 de ani, se deplasează în baston sau în scaunul cu rotile”, a declarat el pentru Napa Valley Register.

Potrivit Departamentului pentru Veterani, căminul s-a deschis în 1984 și este cel mai mare azil din Statele Unite, în el locuind 1000 de rezidenți bătrâni și cu dizabilități. Proprietatea cuprinde și un teren de golf, un stadion de baseball, piste de bowling, o piscină.

 

Atac azil veterani SUA

Știre în curs de actualizare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Înalt oficial ONU: „Duterte are nevoie de un control la psihiatrie”

Un înalt oficial din cadrul Organizației Națiunilor Unite susține că președintele filipinez Rodrigo Duterte are nevoie de o evaluare psihiatrică.

Zeci de mii de slovaci au cerut în stradă demisia premierului Robert Fico

Zeci de mii de slovaci au manifestat vineri la Bratislava şi în alte oraşe, cerând demisia prim-ministrului Slovaciei, Robert Fico, relatează DPA.

Apelurile către 911 în timpul masacrului din Florida: "Ascunde-te și fă pe mortul"

La aproape o lună de la atacul sângeros dintr-un liceu din Florida, în care au fost ucişi 17 elevi şi profesori, autorităţile americane au publicat înregistrările apelurilor către serviciul de urgenţă 911.

Recomandări
Energia produsă la Rovinari, de 2-3 ori mai ieftină decât cea importată. Cât costă un megawatt-oră

În plină criză energetică, România mizează din nou mai mult pe centralele pe cărbune. La Rovinari funcționează acum trei capacități de producție, în loc de două pentru a acoperi o parte din deficitul generat de oprirea Unității 2 de la Cernavodă. 

Ce urmează după decizia CCR privind legea integrității. Opțiunea pe care o are la dispoziție Nicușor Dan

Amendamentul PSD din legea integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz a fost declarat constituțional de judecătorii CCR.

Opere ale pictorului Alexandru Țipoia, prezentate în premieră la Inspectorul Pro. Familia vrea să le doneze statului

Creația pictorului Alexandru Țipoia este oferită gratuit statului român. Dar, procesul de donație s-a blocat în birocrație, spune familia.