Armata israeliană: Un sergent-major beduin, ucis în atacul din 7 octombrie. Avea două soții și 13 copii

62461319

Armata israeliană anunţă moartea unui militar beduin, Mohammad Alatrash, în vârstă de 39 de ani, ucis la 7 octombrie în atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului, al cărui cadavru a fost luat în Fâşia Gaza.

Sergentul-major Mohammad Alatrash, un beduin în vârstă de 39 de ani originar din satul Mulada, în sudul Israelului, ” a căzut în luptă şi apoi a fost ţinut ostatic de către o organizaţie teroristă”, a anunţat luni într-un comunicat armata israeliană.

Forumul Familiilor Ostaticilor a anunţat că ”plânge profund pierderea sergentului-major Mohammad Alatrash”, ”căzut în luptă la 7 octombrie şi apoi dus în Fâşia Gaza de către terorişti din Hamas”.

El ”lasă în urma sa două soţii şi 13 copii”, a anunţat într-un comunicat principala asociaţie a familiilor ostaticilor.

Odată cu moartea sergentului-major Mohammad Alatrash, numărul victimelor atacului sângeros al Hamas creşte la 1.195, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Alte 251 de persoane au fost luate ostatice la 7 octombrie, dintre care 116 sunt reţinute în continuare în Fâşia Gaza, iar 42 sunt moarte potrivit armatei israeliene.

O campanie militară israeliană, lansată ca represalii în micul teritoriu palestinian, s-a soldat cu 37.626 de morţi, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii din cadrul Guvernului Hamas din Fâşia Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62416906
10 membri ai familiei lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas, au fost ucişi într-un atac israelian. Printre ei se află și sora sa
Apărarea Civilă din Fâşia Gaza a anunţat că zece membri ai familiei liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, au fost ucişi într-un atac aerian israelian împotriva unei tabere de refugiaţi din oraşul Gaza, transmite AFP, potrivit Agerpres..  
62461293
Un turist dat dispărut în Creta a fost găsit mort. Este al șaselea drumeț decedat din cauza valului de căldură din Grecia
Un drumeţ german dat dispărut duminică pe Insula Creta a fost găsit mort, potrivit pompierilor greci, o nouă moarte a unui turist în contextul în care Grecia se confruntă cu un val de căldură timpuriu fără precedent.
62400555
Un fost agent al serviciului de securitate internă avertizează: Premierul Benjamin Netanyahu distruge ţara
Un fost agent al serviciului de securitate internă, Gonen Ben Itzhak, devenit o personalitate marcantă a mişcării de contestare a guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, a declarat într-un interviu acordat AFP că prim-ministrul distruge ţara.