Arabia Saudită a deschis primul magazin de alcool din istoria sa, disponibil doar pentru un grup select de persoane

62420342
Shutterstock

Arabia Saudită a deschis primul său magazin de alcool ,în cartierul diplomatic al capitalei sale Riad, au declarat două surse pentru CNBC.

 

Ştirea, care nu a fost confirmată oficial de guvernul saudit, marchează o deschidere majoră pentru teocraţia musulmană extrem de conservatoare, unde alcoolul a fost interzis din 1952.

Conform unei liste de reguli ale magazinului, văzută de CNBC, locul este accesibil doar diplomaţilor nemusulmani, iar autorizarea trebuie validată printr-o aplicaţie numită Diplo.

Nici oaspeţii sau persoanele cu vârsta sub 21 de ani nu au voie să însoţească vizitatorii autorizaţi în magazin, fotografierea este strict interzisă, iar telefoanele mobile trebuie păstrate ”în pungi pentru dispozitivemobile” sigure, pentru a nu fi folosite în magazin.

Achiziţiile sunt, de asemenea, supuse unui sistem de cote lunare pentru fiecare persoană înregistrată.

Zvonurile au abundat de ani de zile conform cărora regatul din Golf, cunoscut pentru legile sale ultraconservatoare, ar permite în cele din urmă consumul de alcool în afara ambasadelor străine, ca parte a campaniei sale mai ample de liberalizare a societăţii saudite şi de a atrage mai mulţi turişti internaţionali şi expatriaţi.

Un magazin în cartierul diplomatic este un mic pas în această direcţie, a declarat pentru CNBC un consultant saudit apropiat de curtea regală a regatului.

”Este un pas mic pentru a deschide vânzările de alcool către non-musulmani din Arabia Saudită şi, în cele din urmă, către hoteluri şi alte locaţii”, a spus consultantul, care a cerut anonimatul din cauza sensibilităţii subiectului.

El au adăugat că un obiectiv cheie este ”a face faţă problemei de contrabandă pe care am avut-o întotdeauna cu diplomaţii”.

Este cunoscut faptul că personalul străin al ambasadei, care poate importa alcool pentru a fi păstrat în incinta ambasadei, importă adesea băutură în cantităţi mari şi apoi o vinde pe piaţa neagră.

Un diplomat occidental cu sediul la Riad, care a cerut anonimatul din cauza restricţiilor profesionale, a spus că colegii lor au vizitat deja magazinul şi că acesta este ”extrem de bine aprovizionat”.

CNBC a contactat ministerele mass-mediei şi afacerilor externe ale Arabiei Saudite pentru comentarii.

Arabia Saudită a suferit schimbări majore atât din punct de vedere social, cât şi economic în anii de când tânărul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, acum conducătorul de facto al regatului, a ajuns la putere.

Creaţia prinţului moştenitor, Vision 2030, este o campanie de mai multe mii de miliarde de dolari pentru a reface imaginea ţării din Golf, a atrage turismul şi a-i diversifica economia departe de petrol.

De la venirea la putere a prinţului au fost implementate o serie de reforme de liberalizare, permiţând lucruri interzise anterior, cum ar fi femeile la volan, accesul acestora la cinematografe şi concerte şi, în acelaşi timp reprimând disidenţa şi întemniţând activiştii politici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62420340
Un japonez a fost condamnat la moarte după ce a incendiat studioul de anime-uri Kyoto. 36 de oameni au murit

Un bărbat din Japonia a fost condamnat la moarte după ce a provocat un incendiu la studioul de anime-uri Kyoto, în 2019, când au murit 36 de persoane și alte zeci au fost rănite.

62420335
Momentul în care o autospecială de pompieri a derapat pe șoseaua îngheţată și a început să facă piruete pe carosabil

O echipă de pompieri din statul american Missouri a tras o sperietură teribilă. Autospeciala în care se aflau oamenii a derapat pe șoseaua îngheţată și a început să facă piruete pe carosabil.

 

62420337
NATO a început cel mai mare exerciţiu de la Războiul Rece încoace: Steadfast Defender 2024

Exerciţiul militar "Steadfast Defender", cea mai mare simulare de război organizată de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârşitul Războiului Rece, a început miercuri la Norfolk, în Virginia, Statele Unite.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.