Aproape 100 de replici au fost resimțite în Myanmar după cutremurul devastator de 7,7

62532239
Getty

Un număr total de 98 de replici au fost resimțite în Myanmar după cutremurul devastator care a lovit regiunea pe 28 martie, a anunțat marți Departamentul de meteorologie și hidrologie al țării, transmite agenția Xinhua.

Magnitudinea acestor seisme a variat de la 2,8 la 7,5.

Bilanțul victimelor cutremurului cu magnitudinea 7,7 care s-a produs în Myanmar în urmă cu 11 zile a crescut la 3.600 de morți, alte 5.017 persoane fiind rănite și 160 de persoane fiind în continuare date dispărute, conform cifrelor anunțate luni seara de Consiliul administrativ de stat.

Zonele cele mai afectate

Cele mai multe victime au fost raportate în Mandalay și în împrejurimile acestui oraș, al doilea ca mărime din țară.

Intervențiile au fost serios îngreunate de precipitațiile abundente și vânt, care au deteriorat corturile și unitățile medicale improvizate, înființate de echipele internaționale, a transmis luni agenția DPA. Meteorologii au avertizat cu privire la riscurile crescute de inundații și alunecări de teren în contextul apropierii sezonului ploios.

Autoritățile au declarat că operațiunile de căutare și salvare s-au încheiat, iar eforturile sunt concentrate în prezent asupra îndepărtării resturilor rămase după seism.

Distrugerile din unele zone sunt catastrofale, până la 80% din infrastructura din orașul Sagaing fiind afectată, potrivit ziarului The Irrawaddy. Situația umanitară rămâne gravă, în special pentru populațiile vulnerabile din zonele marcate de conflict, a notat DPA.

Articol recomandat de sport.ro
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Citește și...
62476764
Cât plătește Rusia pentru fiecare kilometru pătrat de pământ ucrainean. „Un preț enorm pentru ambițiile Kremlinului”

Grupul operațional-strategic Khortitsia al forțelor armate ucrainene a publicat date actualizate privind pierderile rusești de-a lungul frontului de est.

62533030
Amenințarea lui Trump a devenit lege: Toate produsele importate de SUA din China vor fi taxate cu 104%

Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor creşte miercuri la 104%, a anunţat marţi Casa Albă, punând în aplicare o ameninţare a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP.

62531042
NBC News: Donald Trump vrea să atace cu drone cartelurile drogurilor din Mexic

Administraţia preşedintelui american Donald Trump ia în considerare atacuri cu drone asupra cartelurilor drogurilor din Mexic, pentru a combate traficul transfrontalier de droguri, relatează marţi postul NBC News, potrivit Reuters.

Recomandări
Politia politie
Incident grav la sediul poliției din Alba Iulia. Un bărbat cu o pușcă și o grenadă de tip airsoft a cerut să fie ... împușcat

Incident grav, sâmbătă seara, la sediul poliției din Alba Iulia. Un bărbat de 43 de ani, înarmat cu o pușcă și o grenadă de tip airsoft, a intrat în sediul Inspectoratului de Poliție.

Franta proteste
Proteste violente în Franța, Italia și Albania. Autoritățile franceze au reținut peste 1000 de oameni, iar cele italiene 500

A fost o noapte cu proteste violente în Franța, Italia și Albania. În marile orașe din Hexagon, oamenii au manifestat pașnic peste zi. Spre seară s-a lăsat, însă, cu lupte de stradă.

Nicusor dan ziua armata 5
Discursul președintelui Nicușor Dan de Ziua Armatei: „Vom acționa ferm pentru a neutraliza orice amenințare”

Preşedintele Nicușor Dan a transmis românilor, de Ziua Armatei, să aibă încredere „în capacitatea noastră de a construi o ţară stabilă” şi a precizat că România are un buget solid pentru apărare.