Decizia luată de Federația Asociațiilor de Români împotriva fast-food-ului care nu servește români și țigani

61908140

FADERE (Federația Asociațiilor de Români din Europa) a depus o plângere penală împotriva companiei Mc Donald's din Spania, după scandalul legat de nota prin care angajaților li se cerea să nu servească români și țigani.

Acum, FADERE a anunțat că a depus o plângere penală împotriva companiei Mc Donald's.

De asemenea, organizația a cerut explicație companiei ”cu privire la această atitudine xenofobă” și afirmă că au fost asigurați că va fi deschisă o anchetă internă.

"Spania este o țară tolerantă și sunt foarte rare cazurile în care străinii să fie tratați discriminatoriu. Totuși din ce în ce mai mulți spanioli sunt deranjați de comportamentul antisocial al țiganilor proveniți din țara noastră, indiferent că vorbim despre cei care cerșesc în intersecții sau despre cei care formează rețelele care exploatează cerșetorii" afirmă Daniel Țecu, președintele FADERE, într-un comunicat de presă.

Recent, angajatul unui McDonald's din Țara Bascilor a dezvăluit avertismentul pe care el și colegii săi l-au primit de la conducere, și anume să nu servească ”țigani sau români”.

Într-un afiș care ar fi fost pus în vestiarul angajaților, se interzice servirea cetățenilor români sau țigani, din cauza pagubelor repetate pe care aceștia le-ar fi adus restaurantului prin păcălirea casierilor la momentul achitării comenzii, scrie vozpopuli.com.

Fotografia anunțului a fost publicată pe internet, stârnind numeroase comentarii.

Angajații sunt instruiți cu privire la cele mai frecvente metode de înșelătorie, printre care cea cu bancnote false sau cea cu ”restul de bani”, când clientul plătește cu o bancnotă mare, iar când vânzătorul îi dă restul cere înapoi bancnota inițială, spunând că are una mai mică, fără să înapoieze însă restul. Metoda este folosită și în buticurile din România.

mc
Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61908125
Israelul a efectuat bombardamente în vestul Siriei, omorând doi soldați

Avioane de luptă israeliene au efectuat bombardamente în vestul Siriei, omorând doi soldați, relatează BBC.

61908092
Bilanțul Uraganului Irma: 13 morți și zeci de răniți. Insula distrusă în proporție de 95%

Uraganul ''Irma'' s-a năpustit asupra Caraibelor cu o forţă pe care n-a mai măsurat-o nimeni până acum. Paradisuri tropicale, ca Saint Martin sau Saint Barthes, au fost transformate în mormane de resturi.

61908090
Trump: O acţiune militară împotriva Coreei de Nord nu este “prima opţiune”

"O acţiune militară împotriva Coreei de Nord nu e prima opţiune, însă nici nu poate fi exclusă." Este declaraţia lui Donald Trump după ce a discutat la telefon cu omologul său chinez despre ultimul test nuclear comandat de liderul de la Phenian.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.