Anchetatorii au exhumat un mormânt în căutarea unui bărbat dat dispărut acum 52 de ani în Irlanda de Nord

62501325
Sky News

Anchetatorii care îl caută pe Joe Lynskey, unul dintre aşa-numiţii dispăruţi ai IRA - oameni despre care se crede că au fost răpiţi, ucişi şi îngropaţi în secret în timpul tulburărilor din Irlanda de Nord - au exhumat un mormânt din comitatul Monaghan.

Potrivit Sky News, rămăşiţele a ”mai multor persoane” au fost scoase din locul de înmormântare pentru identificare oficială.

Joe Lynskey, în vârstă de 40 de ani, un fost călugăr cistercian care ulterior s-a alăturat IRA, a fost răpit şi ucis în timpul unei dispute interne în 1972.

IRA a recunoscut că a fost ”executat şi îngropat” abia în 2010, moment în care a fost adăugat pe lista ”celor dispăruţi”.

Comisia independentă pentru localizarea rămăşiţelor victimelor a confirmat că exhumarea a avut loc marţi.

Un purtător de cuvânt a declarat: ”Comisia a primit informaţii privind o activitate istorică suspectă în anii 1970 la un mormânt din cimitirul Annyalla”.

Atât cadrul temporal, cât şi locaţia coincid cu dispariţia lui Joe Lynskey în 1972.

”În urma unei exhumări, va exista un proces formal pentru a stabili identitatea tuturor rămăşiţelor găsite în mormânt. Acest proces poate dura ceva timp”, a adăugat el.

”Dispăruţii” sunt oameni despre care se crede că au fost răpiţi, ucişi şi îngropaţi în secret în timpul tulburărilor din Irlanda de Nord. În majoritatea cazurilor, victimele au fost răpite în Irlanda de Nord, dar au fost ucise şi îngropate peste graniţă.

Comisia independentă pentru localizarea rămăşiţelor victimelor a fost înfiinţată de guvernele britanic şi irlandez în 1999.

Din cele 16 persoane listate ca ”dispărute”, rămăşiţele a 13 dintre acestea au fost localizate şi returnate familiilor lor pentru înmormântare.

Joe Lynskey, Seamus McGuire şi căpitanul Robert Nairac, un ofiţer al armatei britanice, sunt cele trei cazuri încă nerezolvate.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62501323
Camere video montate în toaletele unei școli din Slovacia. Ce spune directorul unității de învățământ
Indignare printre locuitorii unui mic oraș din Slovacia, după ce directorul școlii primare a dat dispoziție să fie instalate camere de supraveghere în toalete.
62466742
Reacția Kremlinului la ipoteza înarmării nucleare a Ucrainei de către Statele Unite. ”Ascultați cu atenție”
Discuţiile din Occident despre înarmarea Ucrainei cu arme nucleare sunt „absolut iresponsabile”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
62488471
Israelul a atacat pentru prima dată granița dintre Siria și Liban. Joe Biden anunţase un acord de încetare a focului
Israelul a atacat, marţi seara, pentru prima dată, cele trei puncte de trecere a frontierei de nord a Libanului cu Siria, a declarat ministrul libanez al transporturilor Ali Hamieh pentru Reuters.