Ancheta a Pentagonului: Bombardarea de catre americani a spitalului MSF din Kunduz este rezultatul unei "erori umane"

61744929

Raidul american asupra unui spital al organizatiei Medici Fara Frontiere soldat cu 30 de morti in Afganistan a fost rezultatul “in primul rand al unei erori umane”, a declarat miercuri un general american anuntand concluziile anchetei Pentagonului.

“Accidentul tragic, insa evitabil, (a fost) in primul rand provocat de o eroare umana”, a declarat generalul John Campbell, comandantul celor 13.000 de soldati ai NATO din Afganistan. El a precizat ca vor fi impuse sanctiuni, explicand ca au fost incalcate anumite reguli. Spitalul a fost “confundat” cu o alta tinta, a mai spus el.

Spitalul MSF de la Kunduz, din nordul Afganistanului, a fost vizat pe 3 octombrie de un bombardament lansat de fortele speciale americane. “Cladirea spitalului a fost confundata cu o alta tinta de personalul american care a crezut ca bombardeaza o alta cladire aflata la cateva sute de metri distanta”, in care militarii americani au fost informati ca se afla combatanti, a mai spus generalul Campbell.

“Cei care au declansat raidul si cei care l-au executat nu au luat masurile necesare pentru a se asigura ca aceasta locatie era o tinta legitima”, conform anchetei americane.

Organizatia Medici Fara Frontiere, care respinge categoric termenul “eroare”, a cerut o ancheta internationala independenta asupra acestui incident, care face deja obiectul a trei anchete: cea a Pentagonului, a NATO si o alta a fortelor afgane.
 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61735453
Barack Obama: Nu exista "amenintari credibile" privind atacuri in SUA in minivacanta de Ziua Recunostintei
Presedintele SUA, Barack Obama, a dat miercuri noi asigurari americanilor cu privire la securitatea pe teritoriul tarii in perioada Zilei Recunostintei, lansand totusi un apel la vigilenta, relateaza Reuters si DPA.
61744805
Retea de tuneluri subterane detinuta de ISIS, descoperita sub orasul irakian Sinjar. Ce s-a gasit in interiorul pasajelor
Mai multe tuneluri subterane secrete, despre care se crede ca ar fi folosite de militantii ISIS pentru a se ascunde, au fost descoperite intr-un oras din Irak.
61744794
Belgia cauta circa zece teroristi puternic inarmati: "Ar putea avea dispozitive explozive si mitraliere Kalasnikov"
Autoritatile belgiene cauta zece persoane despre care se crede ca sunt puternic inarmate, inclusiv cu explozibil, si ar putea comite atentate de genul celor de la Paris, a declarat ministrul belgian de externe, Didier Reynders.