Analiză: SUA şi aliaţii lor s-au pregătit timp de 10 zile pentru atacul Iranului asupra Israelului

62441571
Getty

Atacul Iranului asupra Israelului nu are precedent: este pentru prima dată când Teheranul a lansat o ofensivă directă asupra teritoriului israelian.

Totuşi, valul de rachete şi de drone nu a luat prin surprindere SUA şi pe aliaţii lor, care, timp de 10 zile, s-au pregătit în stare de alertă maximă, scrie luni EFE într-o analiză.

Potrivit unor surse guvernamentale americane, Washington s-a coordonat în toată această perioadă cu aliaţi precum Israel, Regatul Unit şi Franţa pentru a întări apărarea antiaeriană israeliană, dar a avut contacte şi cu alte ţări precum China, India, Turcia şi Irak pentru evitarea unei intensificări a tensiunilor regionale.

Fiecare detaliu al răspunsului a fost stabilit personal de preşedintele american Joe Biden, potrivit uneia dintre aceste surse.

Iranul şi-a exprimat clar intenţia de a răspunde atacului din 1 aprilie asupra consulatului său din Damasc, atribuit Israelului şi care a provocat moartea a şase sirieni şi a şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei din Iran, inclusiv a doi generali.

Când Casa Albă a primit informaţii care indicau o iminentă ofensivă iraniană, au început pregătirile.

Secretarul de stat Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin au început să sune aliaţi ai Statelor Unite şi chiar ai ţărilor cu care SUA au o relaţie tensionată, precum China.

Canal de comunicare cu Teheranul prin intermediul Elveţiei

A fost stabilit şi un canal de comunicare cu Iranul prin intermediul Elveţiei, care acţionează ca intermediar între Washington şi Teheran, care nu au relaţii diplomatice.

Ca parte a pregătirilor, Biden a ordonat trimiterea în regiune de aeronave, distrugătoare cu sisteme antirachetă, active care s-au dovedit ulterior elemente-cheie pentru neutralizarea unei părţi din cele 150 de drone kamikaze, 100 de rachete balistice şi 30 de rachete de croazieră pe care Teheranul le-a lansat asupra teritoriului israelian.

Avioanele de vânătoare americane F-15E Strike Eagle au doborât aproximativ 70 de drone, o baterie Patriot situată în Erbil (Irak) a distrus o rachetă, iar distrugătoarele dislocate în Marea Mediterană - USS Carney şi USS Arleigh Burke - au interceptat între patru şi şase rachete balistice în timpul atacului.

Pregătirile au fost atât de intense încât au întrerupt chiar vizita de stat a premierului nipon Fumio Kishida, în cinstea căruia Biden a organizat o cină de gală miercurea trecută.

La un moment dat, în timpul acelei vizite, Biden a trebuit să se îndepărteze de invitatul său, împreună cu Austin şi cu consilierul său pentru securitate naţională, Jake Sullivan, pentru a autoriza desfăşurarea unui alt distrugător în regiune, a detaliat una dintre sursele americane.

Odată ce atacul iranian a început, leadership-ul securităţii americane - între care Blinken, Austin şi Sullivan - a început să se coordoneze cu autorităţile israeliene, iar Biden, care îşi petrecea sâmbăta în oraşul de coastă Rehoboth (statul Delaware), s-a îndreptat în mare grabă către Casa Albă.

Tensiune în "Situation Room"

În "Situation Room", camera de criză a Casei Albe, Biden a urmărit îndeaproape răspunsul la atacul iranian. Potrivit unui oficial american, a existat o mare tensiune când Iranul a lansat o sută de rachete balistice care ameninţau să copleşească apărarea israeliană.

Cu toate acestea, odată ce rachetele au fost neutralizate, unele dintre ele în afara atmosferei Pământului, a existat o "oarecare uşurare" în camera de criză.

Pe reţeaua de socializare X, Biden a publicat o fotografie care imortaliza acele momente critice din "Situation Room", în care însuşi preşedintele, care nu purta cravată, este văzut cu o expresie serioasă pe chip, discutând cu consilierii săi.

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, care şi-a petrecut ultimele zile în vestul ţării, nu apare în fotografie, deoarece vineri a avut un eveniment de campanie în Arizona şi luni se află în Nevada.

Graţie tuturor acestor pregătiri, Israelul - cu ajutorul Statelor Unite, al Regatului Unit şi al ţării vecine Iordania - a reuşit să intercepteze 99% dintre rachetele şi dronele iraniene, astfel încât ofensiva Teheranului nu a provocat morţi. Totuşi, o fetiţă de şapte ani a fost rănită grav şi au fost anunţate totodată pagube minore la o bază a forţelor aeriene israeliene din sudul ţării.

Potrivit uneia dintre sursele guvernamentale citate de EFE, Biden a devenit primul preşedinte american care a apărat direct Israelul de un atac.

O situaţie fără precedent care a stârnit nervozitate în capitalele din întreaga lume şi a determinat Statele Unite să invite Israelul la reţinere pentru a evita o escaladare care să ducă la un conflict de amploare în Orientul Mijlociu.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
MAE: Nu au existat solicitări de sprijin din partea cetăţenilor români, după atacul Iranului asupra Israelului

Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Mihail Filip, a declarat luni pentru News.ro că până în prezent misiunile diplomatice şi oficiile consulare române nu au recepţionat solicitări de sprijin din partea cetăţenilor români aflaţi în Israel.

Ucraina a recunoscut că situaţia este tensionată pe frontul de est. „Retorica nu apără cerul”

Ucraina a recunoscut duminica aceasta că situaţia este "tensionată" pe frontul de est, unde armata rusă, "în superioritate numerică", exercită în continuare o presiune tot mai mare pentru a cuceri localitatea strategică Ceasiv Iar.

Cel puţin 16 morţi şi 20 de răniţi, 12 grav într-un atac Ucrainean în oraşul Tokmak | Video

Cel puţin 16 persoane au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite în bombardamente în oraşul Tokmak - aflat sub control rus -, potrivit unui reprezentant al ocupaţiei ruse în această regiune, Zaporojie, în sudul Ucrainei.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).