Ambasadorul Germaniei în China a murit subit, la mai puțin de două săptămâni de la numirea în funcție

62211469
Getty

Jan Hecker, ambasadorul Germaniei în China, a murit subit, la vârsta de 54 de ani, la mai puțin de două săptămâni de când a preluat postul din Beijing, informează The Guardian.

"Suntem profund îndureraţi și șocați să aflăm de moartea subită a ambasadorului Germaniei în China. Inimile noastre sunt alături de familia, prietenii și colegii săi în acest moment", se arată într-o declarație oficială a ambasadei Germaniei în China.

Jan Hecker a preluat funcţia de ambasador al Germaniei în China la data de 24 august, după ce a sosit la Beijing la începutul lunii, împreună cu soția și cu cei trei copii.

Frank Rückert, adjunctul lui Hecker, va prelua, momentan, atribuțiile pe care le avea acesta, potrivit Deutsche Welle.

Hecker a lucrat în cabinetul lui Merkel încă din 2015. Acesta s-a implicat în coordonarea politicii refugiaților, în timpul crizei europene a imigranților, iar în 2017 a fost numit șef al Departamentului pentru Politică Externă, Securitate și Dezvoltare.

"Sunt profund zguduită de moartea lui Jan Hecker", a declarat, luni, Angela Merkel.

"Plâng dispariţia unui consilier foarte apreciat, de o profundă umanitate și cu o expertiză remarcabilă. Privesc în urmă cu recunoștință asupra a tot ce am construit împreună și mă bucur că am fost atât de strâns legată de el de ani de zile. Sprijinul meu moral se îndreaptă către soție, copii și persoanele dragi din viaţa sa, în aceste clipe de nemăsurată durere" a mai spus cancelarul german.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62211084
Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice, înaintea alegerilor parlamentare

Germania protestează pe lânga Rusia cu privire la tentative de furt ale datelor unor parlamentari, denunţând o presupusă pregătire a răspândirii unor dezinformări înaintea alegerilor parlamentare germane, a anunţat luni Ministerul german de Externe.

62156739
Proprietarul unei tutungerii i-a furat unei cliente un loz câştigător, în valoare de 500.000 de euro

Proprietarul unei tutungerii din Italia a fost arestat pe aeroportul Roma Fiumicino în timp ce era pe punctul de a se îmbarca într-un avion cu destinaţia Spania, după ce i-a furat unei cliente un loz răzuibil câştigător în valoare de 500.000 de euro.

62211442
Saadi Gaddafi, unul dintre fiii fostului dictator libian Muammar Gaddafi, a fost eliberat din închisoare după 7 ani

Unul dintre fiii fostului lider libian Muammar Gaddafi, Saadi, un fost fotbalist cu reputaţie de playboy, încarcerat într-o închisoare din Tripoli timp de şapte ani, a fost eliberat, informează AFP, citată de News.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.